“Vreau să lămuresc şi să fie foarte clar, medicii nu mai sunt funcţionari prin decizia pe care Guvernul a adoptat-o anul trecut, ordonanţa 2/2014, care i-a scos pe medici din sistemul funcţionarilor publici. Legea a fost de altfel aprobată de către Parlament, deci, din punctul acesta de vedere, pe Statutul medicului, nu avem ce să schimbam în plus, e vorba de responsabilitatea penală. Am discutat cu ministrul Justiţiei, care a fost la întrevederi şi care, împreună cu reprezentanţii sistemului medical, va veni săptămâna aceasta cu un proiect de lege, nu cu o ordonanţă de urgenţă, pentru că e o chestiune totuşi delicată care trebuie discutată mai mult în Parlament şi reglementată într-o formă mult mai bună”, a declarat premierul, în urma discuțiilor purtate cu reprezentanții medicilor, potrivit Mediafax.
Victor Ponta a explicat că respectivele “contribuţii suplimentare” pe care pacienţii vor să le ofere medicilor sau asistenților care i-au tratat trebuie să îndeplinească trei condiţii, cumulativ: să fie primite după ce actul medical a fost îndeplinit, să nu fie condiționate de către medic sau pacient și să fie declarate, pentru a putea fi impozitate. Aceste trei condiții ar urma să elimine răspunderea penală a medicului sau a altor reprezentanți ai sistemului sanitar.
Potrivit premierului, inițiativa legislativă va fi trimisă Parlamentului săptămâna viitoare, după ce va fi elaborată de către ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, împreună cu reprezentanţii sistemului sanitar.
Intenția anunțată de către premier a fost criticată de către Alianța Medicilor, creată pe Facebook. Reprezentanții Alianței au arătat faptul că pacienții nu acordă “atenții” medicilor în nicio țară civilizată și că “această practică a şpăgii din sistemul sanitar” trebuie stopată.
Citiți principiile noastre de moderare aici!