Guvernul aşteaptă acordul BERD şi IFC

Guvernul aşteaptă acordul BERD şi IFC
Autorităţile române speră ca până la sfârşitul anului BCR să aibă un nou proprietar. Dacă acest lucru se va întâmpla sau nu, depinde de rapiditatea cu care statul va primi acordul celor două instituţii financiare internaţionale care deţin un sfert din acţiunile BCR.

Este vorba despre BERD şi IFC, care nu s-au pronunţat, încă, în privinţa intenţiei statului român de a scoate la mezat cea mai mare bancă din ţară. Autorităţile ne asigură, însă, că în momentul în care contractul va fi semnat, acesta va fi făcut public, ceea ce este o premieră pentru România.

BERD şi IFC au plătit anul trecut 222 de milioane de dolari pentru 25 la sută plus două acţiuni BCR. Cu alte cuvinte sunt partenerii României în privatizarea celei mai mari bănci din ţară. Pentru ca statul român să poată vinde pachetul de 62 la sută din acţiuni, trebuie să-şi dea acordul şi cele două instituţii. Abia atunci Erste Bank şi Millenium Bank – ofertanţii rămaşi în cursa pentru BCR – vor putea depune ofertele finale de preţ.

SEBASTIAN VLĂDESCU, preşedintele Comisiei de Privatizare a BCR

”E vorba de nişte proceduri de aprobare, birocratice, în interiorul acestor 2 instituţii.”

Ministrul Finanţelor, care este şi preşedintele Comisiei de Privatizare a băncii, vede, însă, afacerea ca şi încheiată. Ar putea fi o afacere de peste 3 miliarde de euro.

SEBASTIAN VLĂDESCU, preşedintele Comisiei de Privatizare a BCR

”Suntem optimişti că putem semna totuşi contractul până la sfârşitul anului.” Vlădescu condiţionează totuşi această afirmaţie de rapiditatea cu care BERD şi IFC îşi vor da acordul pentru privatizarea Băncii Coomerciale Române.

BOGDAN OLTEANU, ministru delegat pentru relaţia cu Parlamentul ”După semnarea contractului, acesta va deveni public. Este o decizie pe care a luat-o Comisia. E o premieră în România.Toate contractele de privatizare a marilor societăţi au fost păstrate confidenţiale.

” Va fi dezvăluit, însă, doar preţul oferit de învingătorul acestei curse. SEBASTIAN VLĂDESCU, preşedintele Comisiei de Privatizare a BCR ”Preţul celui care va pierde va rămâne sigilat, va rămâne pe veci necunoscut.”




Regulament de plasare a anunturilor