Grupare de pedofili din Arad, anihilata de politistii din Timis

6Comentarii
Grupare de pedofili din Arad, anihilata de politistii din Timis
Trei bărbaţi, suspectaţi că fac parte dintr-o grupare care se ocupa cu pornografia infantilă, au fost prinşi de poliţiştii din Timiş în urma mai multor descinderi efectuate în Arad. Cei trei sunt acuzaţi că racolau băieţi din familii dezorganizate pe care apoi îi plasau unor homosexuali contra unor sume de bani şi că fotografiau copiii în ipostaze indecente, iar apoi postau pozele pe internet.

În cursul lunii iunie 2010, poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Timişoara, Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice au început să investigheze gruparea care acţiona în judeţele Timiş şi Arad şi care se ocupa cu producerea şi comercializarea de materiale pornografice.

Din verificările şi investigaţiile efectuate de poliţiştii din Timiş a rezultat că gruparea era coordonată de B. M. A., care, împreună cu V. C. D. şi M.G. racolau minori de sex masculin proveniţi din familii dezorganizate pentru a întreţine relaţii sexuale urmând a fi plasaţi ulterior altor persoane cu orientare homosexuală contra unor sume de bani.

Luni, poliţiştii B.C.C.O. Timişoara – Serviciul de Combatere a Criminalităţii Informatice şi S.C.C.O. Arad, împreună cu poliţişti din cadrul I.P.J Timiş şi I.P.J. Arad – Serviciile de Intervenţii Rapide, sub coordonarea procurorilor D.I.IC.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara, au efectuat patru descinderi în municipiul Arad, la locuinţele membrilor grupării.

În urma percheziţiilor efectuate, poliţiştii au ridicat două laptop-uri, 690 de CD- uri şi DVD-uri, 10 hard-disk-uri, 6 carduri SD, o unitate centrală şi telefoane mobile.

În baza mandatelor de aducere emise de D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Timişoara, B. M. A. şi V. C. D au fost conduşi la audieri, fiind emise pe numele acestora ordonanţe de reţinere pentru 24 de ore.

Marţi, poliţiştii B.C.C.O. Timişoara au reuşit depistarea şi reţinerea şi celui de-al treilea suspect.

Cei trei sunt acuzaţi că fotografiau minori în ipostaze pornografice, fotografiile fiind postate prin internet pe site-uri de profil, contra unor sume de bani. Fotografiile erau prezentate sub diferite identităţi virtuale, în scopul de a atrage aparteneri cu aceeaşi orientare sexuală, în special din străinătate. Discuţiile purtate cu partenerii racolaţi se făceau de către cei trei suspecţi în numele copiilor ale căror fotografii erau postate pe aceste site-uri.

În urma acestor discuţii cei trei cereau diferite sume de bani pentru a posta alte fotografii cu respectivii minori sau pentru a avea relaţii sexuale cu aceştia.

B.M.A. şi V.C.D. au fost prezentaţi unui judecător din cadrul Tribunalului Timiş cu propunere de arestare preventivă pentru o perioadă de 29 zile pentru săvârşirea infracţiunilor de producere în vederea răspândirii, oferirea şi punerea la dispoziţie, răspândirea şi transmiterea de materiale pornografice cu minori prin sisteme informatice şi deţinerea fără drept de materiale pornografice cu minori, constituirea unui grup infracţional organizat, trafic de minori, faptă prevăzută şi pedepsită de Legea 678/2001, act sexual cu un minor, faptă prevăzută şi pedepsită de Codul Penal. Propunerea a fost admisă de judecător, care i-a aresta preventiv pe cei doi pentru 29 de zile. Al treilea bărbat este reţinut pentru 24 de ore şi urmează să fie prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

Poliţiştii continuă cercetările în vederea probării întregii activităţi infracţionale a membrilor grupării



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor