Groapa de gunoi aproape la fiecare colt de strada in Timisoara. Robu: Nu putem pune politisti locali peste tot

De Roxana Deaconescu
Reactualizat la:
13Comentarii
Groapa de gunoi aproape la fiecare colt de strada in Timisoara. Robu: Nu putem pune politisti locali peste tot
© foto: Politia Locala Timisoara
În orice cartier din Timișoara găsești gunoaie pe domeniul public. Timișorenii s-au săturat de nesimțirea concitadinilor lor și au început să sune la Poliția Locală, însă oamenii legii îi cam trimit… la pândă. Robu le cere și el ajutorul.

Mai mulți cititori tion.ro ne-au scris că au făcut sesizări la Direcția Poliția Locală Timișoara, iar oamenii legii le-au spus să facă fotografii și să le trimită poze cu făptașii.

Oricum nu se pot pune polițiști locali în tot orașul, ne transmite primarul Nicolae Robu, care cere și el ajutorul timișorenilor.

„Ne ajută dacă trimit imagini, pentru că numai cu camere video putem să îi prindem. Nu ai cum să pui polițiști în toate locurile în care va veni un cetățean lipsit de civilizație să arunce gunoaie”, ne-a dezvăluit Robu. Edilul-șef susține că nici nu poate face publice pozele cu cei care lasă cu nesimțire gunoaie pe domeniul public, pentru că legea nu permite asta.

„Asta ar trebui să facem (n.r. să fie făcut un panou cu poze), dar cred că e interzis de lege în democrația românească, așa cum și pe hoții de buzunare nu avem voie să îi promovăm”, ne-a mai spus Robu.

Oamenii legii se declară și ei cam învinși în acest război al gunoaielor. În ultima săptămână au amendat doar 12 timișoreni…

„Au fost aplicate în ultima săptămână un număr de 12 sancțiuni unor persoane surprinse în timp ce abandonau deșeuri pe străzile F.C. Ripensia intersecția cu Surorile Martir Caceu, Calea Aradului cu Grigore Alexandrescu, Bucegi cu Surorile Martir Caceu, I. Teodoreanu. O parte dintre persoanele sancționate au fost depistate și cu ajutorul camerelor video instalate pentru identificarea celor care contribuie la formarea de rampe clandestine de deșeuri”, transmit oamenii legii.

Atenție! Amenzile pentru cei ce aruncă gunoaie pe domeniul public ajung la 2.500 de lei, conform HCL 371/2007 modificată.



13Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor