Gripa aviară, aproape de final

Reactualizat la:
Gripa aviară, aproape de final
Valul de gripă aviară se apropie de final, numărul de focare este stabil şi, conform estimărilor specialiştilor, până în iulie, toate focarele vor fi închise, a declarat miercuri premierul Călin Popescu-Tăriceanu.

Primul-ministru a anunţat că, începând din 14 iunie, comandamentul se mută la Ministerul Agriculturii şi va fi coordonat de ministrul de resort, Gheorghe Flutur. Şeful executivului a afirmat că, timp de trei săptămâni, cât a fost la conducerea Comandamentului naţional antiepizootic, obiectivele au fost gestionarea situaţiei prin închiderea focarelor, limitarea extinderii virusului, împiedicarea extinderii la om, identificarea cauzelor, precum şi stabilirea responsabilităţilor.

„Dacă măsurile de biosecuritate şi normele existente, atâtea câte erau, ar fi fost respectate, nu am fi avut acest val de gripă aviară”, a declarat premierul, precizând că, „din fericire”, nu au existat cazuri de gripă aviară la om. Potrivit primului-ministru, comisia de anchetă epidemiologică va prezenta, până la sfârşitul săptămânii, raportul final.

Şeful executivului a afirmat că Parchetul cercetează 29 de persoane în legătură cu nerespectarea normelor de biosecuritate. Acestea sunt fie de la societăţile care nu au respectat normele, fie din cadrul Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare (ANSV). „Am cerut Parchetului să dea prioritate acestor dosare, pentru că riscurile care decurg din lipsa unor măsuri şi neaplicarea legislaţiei pot fi foarte grave”, a arătat Tăriceanu.

El a reamintit măsurile de schimbare a conducerii ANSV, precum şi solicitarea sa ca, la nivelul agenţiei, inclusiv al salariaţilor, să se realizeze un audit intern. „Dacă nu vor înţelege angajaţii ANSV că, de la cea mai modestă poziţie în structură până la cea mai înaltă, au obligaţia să respecte legea, consecinţele pe care România le poate suporta sunt foarte grave, fie că este vorba de incidente precum cel cu gripa aviară, fie că este vorba de nerealizarea unor obiective care ţin de integrarea europeană. ANSV are responsabilităţi deosebite în ceea ce priveşte îndeplinirea unor obiective de integrare”, a subliniat primul-ministru.

Sursa: Antena3



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor