Grindeanu îi scrie lui Ostaficiuc despre gunoaie

3Comentarii
Grindeanu îi scrie lui Ostaficiuc despre gunoaie
Primăria Timişoara cere explicaţii privind soarta deponeului ecologic de la Ghizela, după ce preşedintele CJT, Constantin Ostaficiuc, a anunţat că licitaţia pentru realizarea acestuia a fost anulată. Viceprimarul Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare lui Ostaficiuc.

Cum groapa de la Parţa a fost închisă la
finele anului 2008, municipalitatea şi societatea
Retim au decis să cumpere o staţie de
împachetare a gunoaielor, cu peste un milion de euro,
pentru a rezolva, temporar, problema deşeurilor
menajere colectate de la timişoreni. Mai mult,
tarifele la salubrizare s-au dublat practic din 2009, prin
hotărâre de consiliu local. În cursul
acestui an ar fi trebuit finalizată prima celulă
a deponeului, pentru ca baloţii de gunoi să fie
transportaţi acolo, dar iată că
lucrările întârzie să
înceapă. În aceste condiţii,
viceprimarul Sorin Grindeanu ia în calcul ca problema
să fie rezolvată pe cont propriu de către
administraţia timişoreană şi
reaminteşte că Timişoara „mizează
de peste 15 ani pe acest proiect al deponeului ecologic pe
care îl gestionează CJT”: „În
cazul în care CJT nu reuşeşte să
gestioneze acest proiect în timp util, suntem
responsabili faţă de timişoreni să
găsim o altă variantă, pe cont propriu,
pentru rezolvarea problemei deşeurilor la nivelul
municipiului. Cum o astfel de soluţie presupune o
investiţie majoră, vă solicităm să
ne anunţaţi ce intenţionaţi să
faceţi în legătură cu realizarea
deponeului, în următoarea
săptămână, înainte de discutarea
bugetului local al Timişoarei pe anul 2009”, se
arată în scrisoare trimisă lui Ostaficiuc.
Trebuie precizat că la nivelul administraţiei
judeţene de problema deponeului răspunde chiar
unul dintre colegii de partid ai lui Grindeanu, vicele CJT
Adam Crăciunescu.

După trei surse de finanţare,
deponeul de la Ghizela pare să devină
realitate

Se deschid ofertele pentru deponeul de la
Ghizela

Se deschid dosarele de licitaţie
pentru construcţia deponeului de la
Ghizela

Gunoaiele timişorenilor vor ajunge
la pachet



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor