Grevă europeană

Tiberiu Negrei
Tiberiu Negrei
TIMIŞOARA – Funcţionarii publici din Primăria Timişoara şi din toate primăriile din judeţ ar putea intra în Uniunea Europeană în grevă generală.

Sindicaliştii din acest domeniu sunt nemulţumiţi de faptul că Guvernul Tăriceanu nu are în plan majorări salariale pentru ei în primul trimestru al anului viitor. Ei susţin că salariul mediu din administraţia publică este de 600 de lei, adică 50% din salariul mediu pe economie.

„Noi sperăm ca până la urmă să se ajungă la înţelegere şi să nu fim nevoiţi să recurgem la această măsură drastică”, a precizat Tiberiu Negrei (foto), liderul de sindicat al angajaţilor din Primăria Timişoara. Totuşi dacă negocierile nu vor fi reluate funcţionarii publici din administraţia publică locală vor face o grevă de avertisment în 22 decembrie, între orele 8 şi 10, urmând ca în 29 decembrie să fie declanşată greva generală pe termen nelimitat.

Cereri
Sindicaliştii solicită o majorare salarială de 6% din aprilie anul viitor şi de 9% din 1 octombrie.

Carmen Barna
carmen.barna@informmedia.ro



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor