„Gramofonul” începe să bage piraţii software la puşcărie

2Comentarii
„Gramofonul” începe să bage piraţii software la puşcărie
Pirateria software a devenit o „meserie” periculoasă în România: Direcţia de Investigare a Fraudelor (DIF) din IGPR a anunţat ieri că, în ultimele câteva luni, „piraţii” reţinuţi în urma acţiunilor din 2007 au fost condamnaţi la pedepse severe, care vor fi executate în penitenciar.

Cea mai grea sentinţă a primit-o unul din marii distribuitori de CD-uri şi DVD-uri pirat din Bucureşti, care îşi va petrece după gratii următorii 6 ani. Pe locul doi în acest nefericit clasament, cu cinci ani de puşcărie, se situează tot un bucureştean, care se specializase în vânzarea pe internet a softurilor şi filmelor piratate aduse în ţară de o reţea de traficanţi. Până şi un tânăr care, fără a avea de-a face cu vreo reţea organizată, copiase şi vânduse prin internet câteva zeci de mii de CD-uri şi DVD-uri va petrece următorul an în penitenciar.
De la demararea neoficială a „operaţiunii Gramofonul” au fost întreprinse peste 2000 de controale, iar 274 de persoane au fost trimise în judecată, pentru un prejudiciu care se ridică în total la 3,5 milioane de euro.
Au fost prezentate câteva cazuri de piraterie software pe scară largă comisă de companii importante, între care de departe cel mai spectaculos este cel al firmei britanice de outsourcing XL World, al cărei call-center folosea peste 600 de programe Microsoft fără licenţă. Prejudiciul total în acest caz s-a ridicat la peste 180.000 de euro.

Şeful DIF, comisarul-şef Dan Bucur, a explicat că pirateria software se face simţită pe şase paliere şi că poliţiştii nu se ocupă de primul dintre ele, pe care se situează utilizatorii privaţi care copiază 10-20 de CD-uri, „pentru că în toate trebuie să existe o limită”. În schimb, persoanele care încep să câştige bani din piraterie, chiar operând pe scară modestă, cu calculatorul personal, riscă să se trezească cu mascaţii la uşă. Evident, reţelele cu laboratoare proprii, care fac desfacere pe internet, sau traficanţii care importă CD-uri şi DVD-uri pirat, rămân principala ţintă a poliţiei. De asemenea, societăţile comerciale care se ocupă de vânzarea calculatoarelor şi care practică instalarea ilegală a softurilor, precum şi firmele care utilizează pe scară industrială softuri piratate au început să fie „luate la ochi” de poliţişti.

BSA-ul nu are drept de control

Reprezentanta BSA, Magda Popescu, a clarificat câteva din aspectele colaborării dintre Business Software Alliance şi instituţiile statului care se ocupă de apărarea legii în acest domeniu: BSA nu are drept de control, nu poate veni cu o echipă proprie în verificare la o firmă care nu acceptă de bună voie acest lucru. În schimb, conform legislaţiei în vigoare, poate participa cu experţi la acţiunile antipiraterie ale Poliţiei şi Parchetului. De asemenea, BSA poate, la fel ca orice altă asociaţie privată sau chiar persoană fizică, să sesizeze autorităţile când consideră că are date din care reiese comiterea unei infracţiuni.

Sursa: Gândul.info



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor