Grădiniţa s-a mutat la poliţie

Grădiniţa s-a mutat la poliţie
Secţia 2 Poliţie din Timişoara a fost asaltată de zeci de puşti, miercuri dimineaţă. Micuţii de la o grădiniţă din oraş au fost curioşi să afle cum sunt amprentaţi infractorii, aşa că le-au făcut o vizită oamenilor legii. 

Copiii de la grupa mică şi cea pregătitoare de la Grădiniţa nr. 32 din Timişoara au ajuns dimineaţa la sediul Secţiei 2 Poliţie. Cu această ocazie, agenţii din cadrul secţiei le-au prezentat câteva accesorii din dotarea poliţiei şi modul de utilizare a acestora, precum şi aspecte legate de activitatea lor zilnică. Copiii au fost atraşi mai ales de laboratorul criminaliştilor, unde au urmărit cu atenţie modul de amprentare a persoanelor conduse la sediul secţiei. Ba mai mult, poliţiştii i-au lăsat să realizeze efectiv această activitate. “Mă fac poliţist!”, au exclamat câţiva dintre micuţi, la finalul prezentării, fascinaţi de activitatea poliţiştilor. Preşcolarii nu au plecat cu mâna goală, fiind recompensaţi pentru atenţia acordată cu o diplomă şi un autocolant cu însemnele poliţiei, pe care au promis că le vor pune pe perete, la loc de cinste.

 

 



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !