Golden Kids Bocșa, comportare foarte bună la Festivalului Inter-Regio

Golden Kids Bocșa, comportare foarte bună la Festivalului Inter-Regio
CARAȘ-SEVERIN – În perioada 08-10 noiembrie, în oraşul Băile Herculane, a avut loc cea de-a III-a ediţie a Festivalului Inter-Regio la handbal feminin. Dacă primele două ediţii au fost destinate jucătoarelor de minihandbal, iată că ediţia a III-a a fost destinată junioarelor IV, fete născute în anul 2007 şi mai mici.

La startul competiţiei s-au prezentat 12 echipe care au fost împărțite în două grupe, meciurile s-au disputat în sistem fiecare cu fiecare. Durata partidelor a fost de două reprize de câte 20 de minute fiecare, cu pauză de cinci minute între reprize. ACS Golden Kids Bocșa a fost repartizată în seria a II-a, alături de CS Olimpic Drobeta-Turnu Severin, Chimia Rm. Vâlcea, LPS Banatul Timișoara 2, ACS Băile Herculane 2 şi CSȘ Craiova. Formaţia de pe malul Bârzavei a reuşit să învingă toate cele cinci adversare din serie:

CSS Craiova – Golden Kids Bocşa 9 – 31, CS Olimpic Drobeta-Turnu Severin – Golden Kids Bocşa 21 – 29, Chimia Rm. Vâlcea – Golden Kids Bocşa 12 – 26, Golden Kids Bocşa – LPS Banatul Timişoara 21 – 14 și ACS Băile Herculane 2Golden Kids Bocşa 12 – 32.

„În primul rând vreau să mulțumesc colegului meu, Dragoiu Toma, pentru invitație și să-l felicit pentru organizarea acestui festival și pentru implicarea în fenomenul handbalistic la nivel juvenil în județul nostru. Vreau să mulțumesc părinților fetelor mele pentru toată susținerea și solidaritatea pe care le au față de clubul Golden Kids Bocșa. Festivalul a fost unul de bun augur pentru pregătirea echipelor în vederea jocurilor oficiale. Vreau să îmi felicit fetele pentru sacrificiul, dăruința și pentru tot ceea ce au dat dovadă la acest turneu. Nu am decât cuvinte de laudă la adresa lor, au respectat toate indicațiile tehnico-tactice primite de pe bancă. Pot spune ca le iubesc enorm pe aceste fetițe care își rup din timpul lor liber în sala de sport, care și așa e unul puțin. Am avut cinci jocuri, le-am câștigat pe toate la diferență de mininum cinci goluri. Cu grupa aceasta de junioare IV ne dorim să ajungem la turneul final de unde să venim cu o medalie”, a declarat Bogdan Ionuț Bosioc, antrenorul echipei Golden Kids Bocșa.

La finalul acestei competiții amicale, chiar dacă s-a ținut scorul, toate echipele au fost declarate câștigătore și au primit diplome și cupe cu locul I.

„Am plecat la drum cu mari emoţii, dar am avut parte de cele mai bune jocuri, de cele mai frumoase şi meritate victorii. Toate acestea datorită efortului depus de întreaga echipă, iar toate fetele au dat dovadă de dăruire şi pasiune. Pe viitor promitem să rămânem pe treapta cea mai înaltă a podiumului”, a spus Irene Coste, sportivă A.C.S. Golden Kids Bocşa.

Ștefan Moraru/Bogdan Ionuț Bosioc.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor