Goana după proiecte

1Comentariu
Goana după proiecte
TIMIŞOARA. Se pun pe şcolit manageri de proiecte, pentru a obţine cât mai mulţi bani. Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar vor trimite în perioada 1-15 februarie, 14 directori de şcoli şi inspectori şcolari din Timiş, la un curs de pregătire în Germania.

Odată întorşi în ţară, însă, aceştia vor trebui să-i înveţe pe alţi profesori din judeţ cum se realizează proiectele, pentru care pot primi bani frumoşi, europeni. Pentru acest curs, ISJ a obţinut o finanţare de 21.000 de Euro.

Reprezentanţii Inspectoratului spun că în Timiş este nevoie, cât mai grabnic, de oameni care să ştie cum se întocmesc aceste proiecte, pentru că termenul limită până la care trebuie depuse este 31 martie 2007. În Germania vor pleca trei directori de şcoli generale, unul de la o grădiniţă, doi de la grupuri şcolare, trei de la licee teoretice, unul de la o şcoală specială şi patru inspectori şcolari.

„Trebuie să identificăm în primul rând nevoile unităţilor de învăţământ, să avem oameni pregătiţi care să ştie să facă un proiect în orice unitate de învăţământ în urma căruia să vină banii”, ne-a spus Marin Popescu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Timiş.

Se pot face atât proiecte individuale, adică pe şcoală, cât şi proiecte la care să participe mai multe şcoli din judeţ sau din regiune.

Sanda Lupean
sanda.lupean@informmedia.ro



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor