Ginecolog aleşdean acuzat de viol

7Comentarii
Ginecolog aleşdean acuzat de viol
Tristul episod al ginecologului bucureştean Răzvan Trancă, acuzat anul trecut că şi-a violat o pacienta care s-a sinucis apoi, pare să aibă corespondent şi în Bihor.

„La Parchetul de pe lângă Judecătoria Aleşd se fac audieri într-un dosar în care un medic ginecolog din localitate este reclamat de o tânără de 19 ani că ar fi violat-o în urmă cu o lună. Tânăra afirmă că presupusul act s-ar fi consumat în timp ce era sub sedative, fiind pusă în imposibilitatea de a se apăra. Codul Penal prevede sancţiuni asprite în astfel de cazuri, în care acuzaţii sunt tutori, medici sau profesori. Retragerea plângerii nu înlătură răspunderea penală. Cercetările în acest caz au prioritate pentru că fie vor confirma o faptă gravă fie vor lua o presiune de pe umerii medicilor ginecologi care se pot trezi acuzaţi din diferite motive”, declară procurorul Dorel Moţiu, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor.

Viol sau şantaj?

Procurorii aleşdani investighează totodată şi piste privind eventualele pretenţiile financiare pe care le-ar fi avut tânăra şi concubinul ei de etnie rromă de la doctor mai ales că, după retragerea reclamaţiei depuse la nivelul Poliţiei Aleşd, un notar a paraft un act prin care tânăra susţine că nu a întreţinut niciodată relaţii sexuale cu doctorul aleşdean.

Acest fapt este însă investigat şi la nivelul Serviciului de Medicină Legală Bihor, care a stabilit iniţial că tânăra însărcinată în luna a treia a întreţinut relaţii sexuale în ziua presupusului viol, 20 februarie. Astfel, urmează a fi comparat ADN-ul din materialul seminal găsit la investigaţia tinerei cu ADN-ul doctorului reclamat.

Cert este că medicii legişti nu au găsit dovezi că tânăra ar fi fost sedată.

„Procedura de sedare nu se aplică în cazul unei ecografii intravaginale cum a fost cea la care a fost supusă pacienta. Medicul nostru s-a mai expus şi prin faptul că a făcut consultaţia la o oră după închiderea programului din policlinică. Dacă făcea consultul pe secţie nu mai putea fi acuzat de nimic. Programul doctorului se terminase la ora 15 aşa că l-am sancţionat cu mustrare. Funcţie de rezultatul cercetărilor vom lua măsurile cuvenite. Eu nu pot sta la uşă ca să verific când vine sau pleacă fiecare doctor, infirmier sau asistent. E păcat însă că prin astfel de situaţii se poate pune în umbră munca şi profesionalismul întregului personal medical.”, managerul Spitalului, ing. Ioan Todoca.

  • Ardelencele merg să nască în Ungaria
     
  • Cristian Horgos



    7Comentarii

    Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

    inca 1000 caractere ramase

    Citiți principiile noastre de moderare aici !

    versiunea HTML a comentariilor