Gimnastică şi lupte la sat

1Comentariu
Gimnastică şi lupte la sat
Comuna Sânandrei ar putea surprinde în lumea sportului din România prin descoperirea unor viitori campioni la gimnastică sau la lupte. Recent, în cadrul Clubului Sportiv Sânandrei au luat fiinţă secţiile de gimnastică şi lupte. De pregătirea copiilor au grijă doi reputaţi antrenori, ian Boici şi Petru Brânduşan.

Luna aceasta, componenţii celor două echipe au fost deplasaţi într-un cantonament, destinaţia aleasă fiind Băile Herculane. „Este nemaipomenit că un club din mediul rural pune accent pe performanţă, mai ales când vine vorba despre gimnastică sau lupte. Cred că avem tot dreptul să sperăm că vom descoperi cel puţin un campion la Sânandrei, condiţiile de aici fiind excelente pentru performanţă”, ne-a declarat Ioan Boici, unul dintre cei mai de succes antrenori de gimnastică din ţară. La cantonamentul de la Băile Herculane, au participat 20 de copii cu vârste cuprinse între 8 ani şi 14 ani. „Niciunul dintre aceşti copii nu a participat niciodată la vreun cantonament. În ciuda acestui impediment, toţi copiii au răspuns pozitiv la antrenamente. Următorul cantonament, cel mai probabil în vara acestui an, va fi mult mai uşor şi pentru noi, antrenorii dar şi pentru copii”, ne-a mai precizat Ioan Boici. Petru Brânduşan, antrenorul grupei de lupte vrea să descopere un viitor campion la Sânandrei. „Totul este posibil, copiii din mediul rural fiind mult mai activi decât cei de la oraş iar mulţi dintre ei răspund excelent la antrenamente. Nu este exclus ca în viitor localitatea Sânandrei să se poată lăuda cu un rezultate notabile, pentru început la juniori”, ne-a declarat Petru Brânduşan. Să mai spunem că roadele antrenamentelor profesorului de gimnastică Ioan Boici au început să apară, localitatea Sânandrei putându-se lăuda cu un junior de aur la gimnastică. Este vorba despre Adrian Popa care a devenit campion naţional de juniori la gimnastică. „Acest copil este descoprirea lui Dorel Demea, primarul comunei Sânandrei. Acesta l-a văzut mergând în mâini prin curte ceea ce l-a determinat să-l aducă să se antreneze cu mine la CSS 1 Timişoara”, spune Ioan Boici despre Adrian Popa.

Daniel Neacşu



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor