Gheorghe Ciuhandu cere parlamentarilor de Timis sa puna umarul la urnirea proiectelor europene

23Comentarii
Gheorghe Ciuhandu cere parlamentarilor de Timis sa puna umarul la urnirea proiectelor europene
Proiecte cu finanţare europeană în valoare de zeci de milioane de euro, depuse de Primăria Timişoara în urmă cu mai multe luni sau chiar ani, zac în sertare. Conducerea primăriei a solicitat, miercuri, parlamentarilor de Timiş să facă un lobby intens pentru deblocarea acestor proiecte.

Aura Junie, şefa Direcţiei de Dezvoltare din cadrul Primăriei Timişoara, secondată de primarul Gheorghe Ciuhandu, le-a prezentat parlamentarilor o serie de proiecte care ar putea fi realizate în oraş din fonduri europene.

Până acum am depus destule proiecte şi prea puţine contracte de finanţare au fost semnate. Am constatat şi noi, prin comparaţie cu alte oraşe, că jurizarea proiectelor este mai mâncătoare de timp în cazul Timişoarei”, a afirmat Junie.

Aceasta a precizat că printre proiectele depuse pentru finanţare europeană de Primăria Timişoara se află reabilitarea străzii Văcărescu şi a Pieţei Iosefin, reabilitarea canalului Bega sau reabilitarea cartierului Cetate, valoarea acestora fiind de zeci de milioane de euro.

Am depus până acum proiecte pentru reabilitarea străzii Văcărescu, pentru care nu s-a semnat finanţare, un proiect în parteneriat cu comuna Dumbrăviţa pentru realizarea unui incubator de afaceri, mai avem un proiect de reabilitare a canalului Bega, care se află în stadiu de aşteptare, reabilitarea cartierului Cetate, care este în stadiu de jurizare, realizarea Parcului pentru Tehnologia Informaţiei. Este o problemă de lobby care trebuie făcută (de parlamentari –n.r.)”, a mai spus şefa Direcţiei de Dezvoltare a Primăriei Timişoara.

Junie a  mai dat ca exemplu un teren revendicat de Primăria Timişoara în apropierea Pieţei de Gros, care în acest moment nu aparţine nimănui şi pentru care se aşteaptă o decizie a Guvernului de mai bine de cinci ani.

Există un teren în apropierea Pieţei de Gros care este al nimănui. Noi am făcut o solicitare să ne fie atribuit acest teren prin Hotărâre de Guvern, în urmă cu cinci ani. De atunci, revenim cu solicitarea noastră anual. Anul trecut am depus cinci solicitări la Guvern, nu am primit niciun răspuns până acum. Cu acel teren am dori să facem extinderea Pieţei de Gros care a devenit neîncăpătoare. Ea este una dintre cele mai profitabile investiţii ale Primăriei Timişoara, dar, din păcate, nu se poate extinde. Pe de altă parte, noi am depus proiecte pentru construcţia unor hale pentru producătorii privaţi. Din păcate trenează şi jurizarea proiectului, dar trenează şi acordarea spaţiului”, a mai spus Junie.

De cealaltă parte, toţi parlamentarii prezenţi la întâlnirea de la Primăria Timişoara, Gheorghe Ciobanu, Ştefan Drăgulescu, Gheorghe David (PDL), Horia Cristian (PNL), Duşan Popov (USR) şi Ovidiu Ganţ (FDGR) s-au angajat că vor face lobby la Bucureşti în favoarea municipiului.

Fac un apel către dumneavoastră, şi ieri s-a demonstrat că atunci când există bunăvoinţă şi înţelegere, lucrurile merg în interesul oraşului”, a afirmat, la finalul întâlnirii, primarul Gheorghe Ciuhandu, referindu-se la proiectul de realizare a trei parcări subterane în Timişoara care a fost aprobat în unanimitate de consilierii municipali, indiferent de culoarea politică.

B.A.M.



23Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor