Gheorghe Burtic, ultimul morar din Roșia

De Crina Dobocan
Reactualizat la:
Gheorghe Burtic, ultimul morar din Roșia
Dica Darului are 90 de ani și este ultimul morar din localitatea bihoreană Roșia.


În localitatea bihoreană Roșia, până nu demult, funcționau opt mori de apă. În prezent mai sunt două, din care una este scoasă din funcțiune. A doua funcționează și îi aparține morarului Gheorghe Burtic, poreclit și Dica Darului. Omul are 90 de ani, dar este încă în putere și macină la Moara cu noroc. Însă clienții sunt atât de rari, încât moara a devenit mai degrabă o piesă de muzeu.
Omul le mulțumește tuturor celor care îi trec pragul casei. Ba chiar îi blagoslovește pe toți cei care-l vizitează și le cântă din hidede – vioara cu goarnă.

„Au fost cândva opt mori în Roșia. Dar acum nu mai sunt. Este numai asta, a mea, a lui Burtic Gheorghe. Moara are peste 200 de ani. Tata a cumpărat-o de la altcineva. Eu am 90 de ani și încă macin cu ea. Am măcinat de când am avut 10 ani. Coceau oamenii mălai. Și pită, dar mai rar. Era bună, că nu era așa încălzită fărina. Acum este pâine pe tot locul, nu ca oricândva”, a dezvăluit bătrânul morar.

Moară veche

Astăzi însă doar câțiva oameni din localitățile vecine mai vin să macine grâu și porumb la „Moara cu noroc”, cum este cunoscută de localnici moara situată la ieșirea din sat spre Beiuș.

„Numai doi oameni, cel mult trei, mai vin să macine. La două luni vine numa. Din Căbești vine pădurarul. Are ceva vite și le face pisat. Și Aurica mai vine. Și mai este unu care vine tot la două luni, cu câte un sac, doi. Atâția vin. Nici nu-s harnic eu. Dar la 90 de ani nu mai pot, iar moara e veche. Trebe tomnită”, a spus Dica Darului.

Doar când plouă și vin puhoaie mari de apă, moara este oprită. În rest, ea poate fi admirată de toți cei care trec prin zonă în drumul lor spre Mina de Cristale de la Farcu, acolo unde Valea Roșiei se îmbrățișează cu Valea Lazurilor.
Morarul este mereu acolo, așteptând clienții, dar mai ales turiștii. El se bucură de toți cei care îi oferă 5-10 lei pentru traiul zilnic.
„Soția este bolnavă de câțiva ani. Oamenii lui Dumnezeu mă ajută, fiecare cât poate. Și fiica mea mă ajută. Dumnezeo deie noroc și sănătate la tătă lumea!”, a mulțumit vârstnicul.

Așa cum și Burtic ne-a spus, moara are peste două sute de ani, fiind cumpărată de la proprietar de către tatăl acestuia.
Obiectivul atrage turiștii ca un magnet, în special turiști din Ungaria, Spania, Italia, Rusia, Norvegia, Franța, Anglia, Austria, Germania etc.

Dirijată de apă

Moara de lemn de la Roșia a fost ridicată la sfârșitul secolului al XIX-lea. Ea este formată dintr-un mecanism cu roată mare cu palete, construită din lemn și acționată de dirijarea debitului văii și canalizarea lui, printr-un jgheab creat artificial.

Clădirea morii este construită din lemn, în tehnica „soșilor”, însă nu cu bârne, ci cu scândură. Moara poate fi vizitată în timpul zilei, gratuit, în prezența proprietarului.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor