Germania, degustata la un ceai, in Timisoara

1Comentariu
Germania, degustata la un ceai, in Timisoara
Să vezi Germania de zi cu zi, Germania de astăzi, cea obişnuită, dar şi cea plina de neprevăzut, şi asta fără să plăteşti un cent, stând în fotoliul la un ceai cu dichis….Este posibil la Timişoara, acolo undea Centrul Cultural German reia proiecţia de filme sub genericul „Asta e Germania … şi chiar mai mult!”, la Cărtureşti.

Centrul Cultural German Timişoara, lectoratul DAAD din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara şi Cărtureşti continuă şi în 2011 seria de proiecţii de filme germane „Asta e Germania … şi chiar mai mult!”, lansată în toamna anului trecut. Tematica rămâne neschimbată:  filmele alese prezintă aspecte ale vieţii cotidiene dinaintea şi după unificarea Germaniei. Filmele vor fi prezentate din 2 în 2 săptămâni, întotdeauna joia, de la ora 19, la ceainăria librăriei Cărtureşti de pe strada Mercy nr. 7. Toate filmele sunt subtitrate în limba engleză. Filmele sunt prezentate cu sprijinul Goethe-Institut. „Seria începe anul acesta în data de 20 ianuarie 2011 cu filmul Winterschläfer , o dramă din anul 1997, în regia lui Tom Tykwer.

Acţiunea se derulează în perioada Crăciunului, într- un sat de munte din Bavaria. Povestea a două cupluri diferite, Rebecca, o traducătoare obsedată sexual şi Marco, profesorul de schi infidel pe de o parte şi Laura, o asistentă medicală frustrată şi Rene, cu problemele sale de memorie scurtă pe de alta parte, merge în paralel cu povestea unui accident tragic, cauzat de Rene însă cu maşina lui Marco, care sfârşeşte mortal pentru fetiţa ţăranului Theo. Acesta îşi face un scop din a găsi vinovatul accidentului, iar în final Marco este cel care plăteşte cu viaţa, crezând că este urmărit pentru că a avut o relaţie cu tânăra sa elevă, Nina”, precizează Alina Baciu, directoarea CCG Timişoara. Accesul publicului este liber.

S.P.D.



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor