Geophone, un proiect timisorean cu priza la public

Geophone, un proiect timisorean cu priza la public
Amatorii de sound-uri live au avut prilejul de a petrece o seară agreabilă în compania timişorenilor care alcătuiesc formaţia Geophone, joi, la cafeneaua Segafredo din centrul urbei. Printre piesele cântate s-a numărat şi „Close your eyes”, o melodie în primă audiţie.

Şi de această dată, melanjul funky – lounge executat de Saşi Vuşcan (chitară, efecte electronice), Petre Ionuţescu (clape, trompetă), Teo Milea (clape) şi Amalia Gaiţă (voce) a fost apreciat aşa cum se cuvine de spectatori. Alături de deja binecunoscutele „Make it beautiful” sau „Red Sky”, muzicienii au „rodat” şi o piesă în primă audiţie, „Close your eyes”, care a împins zona stilistică a trupei spre teritorii mult mai dinamice, apropiate de drum and bass.

„Piesa asta nouă vine în zona drum and bass doar pentru că asta am simţit legat de piesa asta. M-am bucurat fiindcă am văzut reacţia mai mult decât pozitivă a publicului la piesă, ceea ce înseamnă că o să mai explorăm şi alte zone muzicale. Următoarea piesă poate să fie chiar reggae music”, ne-a declarat Saşi Vuşcan, liderul trupei Geophone.

Recitalul celor de la Geophone a inclus nouă piese, iar vestea bună este că în scurt timp melomanii vor avea parte şi de un album de debut, numit „Red Sky”.

„Vrem să mai facem câteva piese, după care vom selecta melodiile care se vor regăsi pe Red Sky. Căutăm spaţiul în care să ne simţim cel mai confortabil şi mai ales direcţionăm proiectul spre compoziţie şi creaţie, evitând zona cover-urilor sau reţetele de succes specifice show biz-ului  românesc. Nu vrem să ne închidem neapărat într-o nişă, dar în acelaşi timp nu ne afirmăm apartenenţa la vreun grup, curent sau orice altceva. Totul e lejer”, ne-a mai declarat Saşi Vuşcan.

Zoltan Varga



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor