Gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii a atins 25 de milioane de kilometri pătraţi

Gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii a atins 25 de milioane de kilometri pătraţi
Gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii ar urma să atingă anul acesta 25 de milioane kilometri pătraţi, cu două milioane mai puţin decât în 2008, a anunţat miercuri Organizaţia Meterologică Mondială (OMM), citată de AFP.

Condiţiile meterologice observate până în prezent arată că gaura din stratul de ozon din 2009 va fi mai mică decât în 2006 şi 2008, apropiindu-se de mărimea celei din 2007“, adică 25 de milioane de kilometri pătraţi, a anunţat agenţia ONU într-un comunicat.

Gaura din stratul de ozon de deasupra Antarcticii a fost descoperită în anii ’80. Aceasta începe să se formeze în fiecare an în august şi atinge dimensiunea maximă la sfârşitul lunii septembrie sau începutul lui octombrie, înainte de a începe să scadă, dispărând la mijlocul lunii decembrie.

Anul acesta, gaura a început să se formeze mai devreme, a explicat specialistul în ozon al OMM, Geir Braathen. În 16 septembrie, avea 24 de milioane de kilometri pătraţi.

Potrivit oamenilor de ştiinţă, pagubele provocate de om sunt de aşa natură încât stratul de ozon va atinge starea normală abia în 2075. Ozonul apără Pământul de razele ultraviolete nocive, care pot provoca arsuri, leziuni ale ochiului şi cancer de piele.

Gaura din stratul de ozon se formează în special din cauza gazelor din clasa clorofluorocarbon (CFC), care au fost folosite pentru răcire. Acestea au fost interzise prin Protocolul de la Montreal, din 1987.

Sursa: Newsin



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor