Gata cu maşinile scoase la vânzare în stradă?

9Comentarii
Gata cu maşinile scoase la vânzare în stradă?
Timişoara – Începe vânătoarea comercianţilor de maşini second-hand! Consilierii locali au căzut de acord, în şedinţa de marţi, să interzică expunerea spre vânzare a autoturismelor pe domeniul public sau privat al municipiului.

Chiar dacă proiectul a fost modificat substanţial prin amendamentele aduse de consilierii locali, rămâne de văzut cum va decurge aplicarea hotărârii. De exemplu, dacă iniţial se dorea, pe lângă amendarea aşa-zişilor comercianţi, şi “pedepsirea” lor prin blocarea sau ridicarea autoturismului, consilierii au hotărât să renunţe la această prevedere. Viceprimarul Adrian Orza a propus, în schimb, mărirea amenzilor pentru cei care au transformat anumite cartiere ale oraşului în pieţe de maşini, în loc să-şi vândă bunurile în locuri special amenajate. Dacă iniţial amenda contravenţională era cuprinsă între 500 şi 1.000 de lei, iar cel sancţionat scăpa cu 250 de lei dacă plătea în 48 de ore, acum amenda va fi între 1.000 şi 1.500 de lei. Atât Orza, cât şi şeful Poliţiei Comunitare Timişoara, Doru Spătaru, susţin că “victimele” acestei hotărâri nu vor fi persoanele obişnuite, care au o maşină pe care vor să o vândă şi umblă cu numărul de telefon în geam, ci cei care şi-au făcut o ocupaţie din comercializarea autoturismelor şi blochează zile în şir străzile şi parcările, în special în zonele de blocuri, prin expunerea lor spre vânzare. Asta, în condiţiile în care în hotărâre, prin vehicul expus spre vânzare se înţelege “vehiculul de orice categorie, având sau nu numere de înmatriculare, staţionat pe domeniul public sau privat al Municipiului Timişoara, care poartă afişe, însemne ori alte înscrisuri privind intenţia de vânzare a acestuia”. Cum se va face diferenţa între cele două categorii, mai ales dacă proprietarul deţine TelPark şi parchează regulamentar? Prin “mijloace specifice” spune şeful Poliţiei Comunitare: “Nu se vor face abuzuri, noi îi vom instrui corespunzător pe agenţii comunitari. Se va merge în zonele în care se practică astfel de activităţi, unde avem sesizări, de exemplu în Mehala sau Soarelui, nu vom amenda orice proprietar”, dă asigurări Spătaru. Rămâne de văzut ce se va întâmpla… în practică!



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor