Gasit înecat

1Comentariu
Gasit înecat
TIMIŞOARA – Au plecat la scăldat, să scape de arşiţă, şi nu s-au mai întors acasă. Doi copii, fraţi, de 12 şi 14 ani, au dispărut de pe malurile râului Bega, miercuri seara. Când au venit acasă de la serviciu, părinţii s-au îngrijorat când au văzut că aceştia nu se mai întorc şi au dat alarma.

Poliţişti, pompieri şi săteni i-au căutat ore în şir până noaptea târziu, dar în zadar. La aproximativ 3 km de Izvin au descoperit, pe malul apei, hainele şi papucii micuţilor, însă nici urmă de copii.

De dimineaţă, căutările au fost reluate de pompieri. Ei au scotocit stufărişul de pe malurile râului, în speranţa că cei doi fraţi s-au rătăcit şi s-au adăpostit peste noapte. Din nefericire, cele mai sumbre presupuneri s-au confirmat. Băieţelul, de 12 ani, a fost găsit după-amiaza. Copilul era mort, iar trupul a fost descoperit prins în nişte crengi de pe malul Begăi, în apropierea podului de la Remetea Mare. Micuţul s-a înecat, iar curenţii de apă l-au purtat câţiva kilometri de locul în care aseară târziu părinţii, poliţiştii şi pompierii au găsit hăinuţele celor doi fraţi. Căutările disperate ale pompierilor au continuat în încercarea de a da şi de urma fetiţei.

 

 



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor