Funcţionarii publici sunt nemulţumiţi de salarii

Grevă şi în primării şi consiliile judeţene! Peste 20 de mii de funcţionari publici din toată ţara, membri ai Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Administraţia Publică Locală, au intrat în grevă japoneză.

Nemulţumirile lor sunt legate de salariile prea mici şi de faptul că reforma din administraţia publică locală nu îi vizează şi pe funcţionari ci doar funcţia primarului şi a prefectului.

După întâlnirea liderilor Federaţiei, programată pentru 24 noiembrie, se va decide dacă va fi declanşată sau nu greva generală la nivelul administraţiei publice.




Regulament de plasare a anunturilor