Fumigene aprinse in sala de clasa la un liceu din Timisoara

38Comentarii
Fumigene aprinse in sala de clasa la un liceu din Timisoara
Incident grav la o şcoală din Timişoara. Trei tineri de la Colegiul Tehnic „Ion Mincu” au avut nevoie de îngrijiri medicale după ce într-o sală de clasă au fost aprinse fumigene, elevii fiind evacuaţi din cauza fumului. Reprezentanţii instituţiei de învăţământ au demarat o anchetă.UPDATE. Trei elevi au fost amendaţi de poliţişti in acest caz.

Două autospeciale de pompieri, două ambulanţe şi o maşină de poliţie s-au deplasat, joi, la Colegiul Tehnic „Ion Mincu” din Timişoara.

Iniţial au avut nevoie de îngrijiri medicale doi elevi, o fată şi un băiat, iar apoi pe mâna medicilor a ajuns încă o tânără care s-a speriat se pare şi a făcut un atac de panică în urma incidentului.

Poliţiştii de la Secţia 1 au ridicat trei elevi de la şcoală, pe care i-au dus la audieri.

Profesorul care preda la clasa respectivă a povestit că a făcut prezenţa, după care a văzut că începe să iasă fum, a văzut un elev în timp ce arunca o fumigenă, şi în scurt timp nu s-a mai putut sta în sală… Reprezentanţii instituţiei de învăţământ au sunat apoi la 112.

Incidentul s-a petrecut în timpul unei ore de Tehnologie Electronică la o clasă de a IX-a.

UPDATE. Pompierii nu au intervenit, dar au fost chemaţi pentru că profesorii au intrat în panică.

„S-a aruncat prima dată cu o fumigenă mică, o parte am ieşit din clasă, apoi s-au mai aruncat. La doi colegi li s-a făcut rău”, a povestit un elev.

„Un elev şi-a pus haina peste cap, o elevă şi-a dat ochii peste cap. Poate am intrat şi eu în panică. Cel care a aruncat fumigena mereu îmi face probleme. I-am făcut şi referat la domnul director. Nu pot ţine orele”, a declarat profesorul de tehnologie.

Directorul Colegiului Tehnic „Ion Mincu” a afirmat că va fi demarată o anchetă în urma acestui incident, iar elevii vinovaţi vor fi sancţionaţi. „În ora de la 12.00 la 13.00, în clasa a IX-a C, au aruncat copiii cu o fumigenă, ceva de plastic, o minge de ping-pong îmbrăcată în staniol. S-a făcut fum, profesorul de specialitate a intrat în panică şi a sunat la 112. Vom face o anchetă, iar elevii vinovaţi vor fi sancţionaţi inclusiv cu eliminarea pe un număr de trei, până la cinci zile de la cursuri. Acum două săptămâni chiar am făcut un exerciţiu general de alarmare în caz de incendiu. Copiii sunt la noi la şcoală de doar două luni, iar profesorul este în primul an. Am vorbit cu ei, au spus că s-au jucat”, ne-a spus directorul liceului, profesorul Ionel Dima.

Şeful Inspectoratului Şcolar al Judeţului Timiş, Marin Popescu, a afirmat că elevul vinovat de incident este pasibil de exmatriculare. „O anchetă internă a fost demarată şi aştept rezultatele. Elevul care a produs acest incident poate fi exmatriculat”, ne-a declarat inspectorul general şcolar din Timiş.

Cei trei elevi duşi de poliţişti la audieri au dat vina unul pe celălalt. Oamenii legii încearcă acum să afle cine a aruncat fumigenele. Dat fiind faptul că sunt minori, tinerii riscă amenzi cuprinse între 250 şi 500 de lei.

UPDATE. Cei trei băieţi, doi de 15 ani şi unul de 16 ani, au recunoscut până la urmă că au aruncat fumigenele, din joacă, şi au fost amendaţi cu câte 250 de lei fiecare.



38Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor