Fotbalistii de la Poli au fost darnici cu femeile de 8 Martie

Reactualizat la:
9Comentarii
Fotbalistii de la Poli au fost darnici cu femeile de 8 Martie
Jucătorii de la Poli Timişoara s-au plimbat marţi prin Iulius Mall, dar de această dată nu pentru shopping, ci pentru a împărţi flori doamnelor şi domnişoarelor cu ocazia zilei de 8 Martie. Acţiunea a devenit deja o tradiţie, în ultimii ani jucătorii echipei alb-violete răsplătindu-şi în acest fel fanele.

Zicu, Pantilimon, Luchin, Alexa, Helder, Rocha, Burcă, Ignjatijevic, Nikolic, dar şi mai tânărul Popovici au împărţit flori şi mici cadouri în mall. Desigur, în centrul atenţiei s-a aflat „briliantul” lui Poli, Ianis Zicu.

Doamnele şi domnişoarele s-au arătat încântate de atenţia primită din partea fotbaliştilor. Cele mai multe dintre ele i-au recunoscut pe jucători, semn că echipa este tot mai apreciată în Timişoara.

Este un mic dar pentru femei, pentru mame. Ne bucurăm să putem să oferim această mică atenţie care sper să le aducă bucurii doamnelor”, a declarat Srgian Luchin. Proaspăt sosit la Timişoara, sârbul Nikola Ignjatievic a vorbit despre cum se sărbătoreşte evenimenul în ţara sa de origine: „Este un moment important, o sărbătoare, şi în Serbia. În această zi fiecare bărbat trebuie să se gândească la mama, sora sau iubita sa. Pe 8 martie trebuie să ne dedicăm toţi femeii”, a îndemnat Ignjatievic.

Apel către spectatori

Duminică, Poli va întâlni Universitatea Craiova într-un nou meci din returul Ligii I. Toţi fotbaliştii care au participat la acţiunea de la mall au făcut apel la fani să fie prezenţi într-un număr cât mai mare la stadion. „Dorim ca spectatorii să vină în număr cât mai mare la stadion, avem nevoie de sprijinul lor. Cu Craiova va fi un meci dificil şi vrem să avem cât mai mulţi fani alături”, a declarat Srgian Luchin.

M. Hoster



9Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor