Fostul internaţional Sorin Cârţu şi-a anunţat retragerea din antrenorat

Fostul internaţional Sorin Cârţu şi-a anunţat retragerea din antrenorat
Fostul internaţional Sorin Cârţu, în vârstă de 62 de ani, şi-a anunţat luni retragerea din antrenorat.

„Gata, m-am lăsat. Îi las pe alţii. Fiecare cu felul lui. Nu mai am suflu. Nu mai am energia pentru a face faţă emoţiilor din fotbal”, a declarat Sorin Cârţu la DigiSport.

Cârţu şi-a început cariera de antrenor în 1988, la Universitatea Craiova, unde a petrecut cinci ani şi a reuşit să câştige titlul de campion şi Cupa României, în sezonul 1990-1991. Ulterior, a mai antrenat Universitatea Craiova între 2002 şi 2003, 1995-1996 şi 2014-2015.

De-a lungul carierei sale, Cârţu a mai pregătit echipele Electroputere Craiova, Rapid Bucureşti, Extensiv Craiova, Veria, Oţelul Galaţi, FC Argeş, Poli Timişoara, Progresul, Dacia Mioveni, Pandurii Târgu Jiu, CFR Cluj, Steaua Bucureşti, ALRO Slatina, FC Braşov şi CSM Poli Iaşi.

Ca jucător, Cârţu a evoluat la Universitatea Craiova şi Electroputere Craiova, dar şi la echipa naţională a României.

SURSA: Mediafax

Taguri:


0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !