Forţaţi să concureze pentru altă ţară

6Comentarii
Forţaţi să concureze pentru altă ţară
Echipa Clubului de Înot Masters, care ne-a obişnuit cu zeci de medalii la concursuri de profil disputate pe meleagurile noastre, dar mai ales în Ungaria, Serbia şi Austria, participă în aceste zile, la cea mai importantă competiţie de pe bătrânul continent, Campionatul European, de la Cadiz (Spania). Până aici, totul este în regulă, însă marea surpriză este că echipa Timişoarei reprezintă clubul Szentes din Ungaria…

Cum a fost posibil aşa ceva? Ei bine, cum România este ţara tuturor posibilităţilor, echipa bănăţeană nu a primit avizul Ministerului Tineretului şi Sportului, astfel că participarea timişorenilor, care se prezintă la competiţii cu bani din propriu buzunar, a fost pusă în pericol. S-a găsit înţelegere în Ungaria şi astfel 12 concitadini de ai noştri luptă acum pentru medaliile europene. Mihai Liseţchi, membru al clubului timişorean ne-a explicat cum s-a ajuns la acest deznodământ.

„Spre deosebire de cazul înotului de înaltă performanţă, la Campionatele Europene de Nataţie Masters, reprezentarea se face la nivel de club, nu la nivel de ţară, iar la noi sportul este monopol de stat. Conform legii, un sport devine legal în România doar dacă face obiectul unei decizii administrative emise de către autoritatea naţională de resort (în cazul de faţă, ministerul sportului). Fără aceasta decizie, sportul poate fi practicat, dar nicio institutie din sistemul de sport nu îl va recunoaşte oficial. Am întâlnit oameni din sistem, indiferent de culoarea lor politică, care ne-au sprijinit şi ne sprijină, atât cât le permite cadrul legal, şi oameni care se prevalează de cadrul legal pentru a-şi susţine pozitia faţă de înotul masters, care este clar contra (cum este cazul domnului Iamandi, secretarul federaţiei de nataţie). Mai trebuie spus faptul că regulamentul competiţiei impune viza federaţiei de specialitate pe formularele de înscriere, chiar dacă reprezentarea se face la nivel de club, nu la nivel de ţară, iar costurile de participare sunt acoperite din fondurile participantilor. Considerăm, din aceasta perspectivă, obţinerea avizului federaţiei pe formularul de înscriere, o condiţie pur administrativă. În mod evident, înscrierea membrilor clubului din Timişoara în vederea participării la europene, în clubul din Szentes, şi obţinerea, pe această cale, a avizului federaţiei maghiare de resort nu reprezintă o soluţie dezirabilă, dar este singura pe care am avut-o la dispoziţie în condiţiile în care nu am putut obţine avizul federaţiei de nataţie din România”.

Mai pe scurt, în România contează doar sportul de performanţă, dar nici acesta nu este sprijinit cum ar trebui. Sportul amator, sau sportul făcut pentru sănătate este lăsat în voia sorţii şi aşa se ajunge să ne rugăm de vecini să ne sprijine în participarea la competiţii internaţionale.



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor