Fonduri suplimentare pentru acordarea bursei "Bani de liceu"

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) a decis suplimentarea fondurilor alocate programului naţional de protecţie socială „Bani de liceu” pentru anul şcolar 2010-2011, astfel încât toţi cei 128.500 solicitanţi eligibili care au depus dosare, să intre în posesia sprijinului financiar de 180 RON/lunar. Numărul de dosare depuse în Timiş este de 1836.

„Într-o situaţie economică dificilă precum cea prin care trece România în acest moment este esenţial ca şcolarizarea elevilor cu resurse financiare limitate să nu fie afectată. De aceea, am hotărât suplimentarea fondurilor alocate programului “Bani de liceu”, astfel încât toţi solicitanţii eligibili să beneficieze de acest sprijin. Combaterea abandonului şcolar este un element important de combatere a dificultăţilor economice şi sociale pe termen lung”, a declarat ministrul Daniel Petru Funeriu.

Suma totală aferentă acestui program pe anul financiar 2010 este de 173.300.000 RON.

Potrivit HG nr. 1488/2004, sprijinul financiar lunar de 180 RON va fi acordat solicitanţilor care au îndeplinit criteriile şi au avut un venit brut lunar pe membru de familie, realizat în ultimele 3 luni anterioare depunerii dosarului, de maximum 150 RON. Liceenii vor primi suma de 180 RON pe întreaga perioadă a cursurilor şcolare, inclusiv în timpul pregătirii şi susţinerii examenului de bacalaureat sau de diplomă, respectiv în perioada practicii în producţie. Fondurile vor fi alocate de către MECTS şi vor fi distribuite beneficiarilor de către unităţile şcolare la care aceştia şi-au depus dosarul. Autorităţile locale pot efectua anchete sociale pentru verificarea veridicităţii declaraţiilor de venit si a celor referitoare la bunurile familiei, în cazul elevilor care solicită sprijin financiar.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !