Fondatorul SMURD, la conferinta pentru siguranta evenimentelor de la Timisoara: Vom avea o lege clara pentru situatiile de urgenta

De Adrian Panduru
Reactualizat la:
3Comentarii
Fondatorul SMURD, la conferinta pentru siguranta evenimentelor de la Timisoara: Vom avea o lege clara pentru situatiile de urgenta
© Fondatorul SMURD, la prima conferinta de siguranta evenimentelor din Romania, la Timisoara
Prima conferință de siguranță și sănătate organizată vreodată în România a avut loc, sâmbătă, la Timișoara. Dezbaterea, sub titulatura REHESACO, a fost organizată de echipa Revolution Festival, iar cei prezenți vor ca tragedii precum cea din Colectiv să nu mai aibă loc. Au fost invitați specialiști în domeniul securității din Europa, dar și din România, printre care și secretarul de stat Raed Arafat, fondatorul SMURD.

„Eu cred că evenimentul este extrem de important, mai ales pentru lecțiile învățate de la alții. Au fost prezentări care au arătat aspectele de securitate, siguranță și prin ce trec alte țări. Colegul din Marea Britanie a fost genial la modul cum a trecut el prin diferite situații și alți colegi prin diferite situații. Sunt reguli care s-au învățat pe parcurs. Aspectul transformării pompierilor din Marea Britanie în agentul care forțează aplicarea anumitor reguli – acest lucru se întâmplă acum în România. Pompierii nu aveau arma suficient de puternică să se impună. De când a început modificarea legislativă la mijlocul anului trecut, pompierii au această armă. Important este ca proprietarii să înțeleagă și ei aspectul de siguranță a cetățeanului și să o ia în serios. Ai doi parteneri care lucrează împreună. Dacă ei lucrează împreună și realizează lucrurile corect, nu mai ai ce să te duci să impui, să amendezi sau să închizi un local. Când nu se respectă aceste reguli ajungi la obligativitatea de a lua măsuri”, a explicat Raed Arafat la Timișoara.

Secretarul de stat spune că acum se lucrează pe legislație, la o lege privind situațiile de urgență, pentru armonizarea ei.

„Legislația este foarte stufoasă. Anumite reglementări se regăsesc în anumite legi sau în anumite ordine. Acum lucrăm să punem aceste lucruri într-un singur ordin, o singură lege. Lucrăm la documente care sunt mult mai concrete, mult mai coerente, astfel încât cine citește documentul să nu mai trebuiască să mai caute în încă zece documente”, a precizat Arafat.

Doctorul Raed Arafat, șeful departamentului pentru Situații de Urgență – România, este medic român de origine palestiniană, specializat în anestezie-terapie intensivă. În septembrie 1990 el a pus bazele SMURD.

Raed Arafat este de părere că România poate face față accidentelor colective.

„România, din punctul mediu de vedere, are o capacitate de a face față la astfel de evenimente mai bună decât acum câțiva ani. Orice incident, orice situație este unicat și nu se copiază identic cu altă situație. Capacitatea de a interveni în România este destul de mare. Acum depinde de unde apare situația, în București, Cluj, ori Timișoara, ori într-un oraș mic. Este imposibil ca fiecare oraș mic să aibă echipele de intervenție pregătite să intervină în cinci minute la un accident colectiv. Sistemul este adaptabil și flexibil”, a mai spus Raed Arafat.

Articole pe aceeași temă:

Cu specialisti din Europa, Timisoara gazduieste prima conferinta din tara despre siguranta evenimentelor



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor