Folclor autentic, din sunet de nai. Madalin Luca vine in concert la Timisoara

De A. M. A.
Folclor autentic, din sunet de nai. Madalin Luca vine in concert la Timisoara
© foto: Facebook/Compania D’arte
Mădălin Luca va susține un concert inedit de nai în orașul de pe Bega. Va fi un recital inedit, solo, fără acompaniament.

Mădălin Luca, prin doinele din folclorul românesc străvechi, interpretate simplu și profund la nai, creează o atmosferă muzicală intensă care poartă ascultătorul spre o călătorie sonoră spre sine.

Naiul poartă în el sunetele muzicale arhaice, fiind unul dintre cele mai vechi instrumente muzicale din lume, de circa 6000 de ani, existența lui străveche fiind autentificată în diferite colțuri ale lumii, sub diferite denumiri. În spațiul românesc, naiul poartă în el rădăcinile muzicale ale geto-dacilor, fiind descoperite scene muzical-coregrafice la Histria, Tomis, Callatis și pe basorelieful de pe peretele sarcofagului din epoca stăpânirii române, descoperit în Oltenia. Poetul roman Ovidiu povestește în scrierile sale despre muzica geto-dacilor interpretată la nai sub denumirea de syrinx. Naiul e unul dintre instrumentele care conține în sunetul lui muzica autentică românească.

Concertul va avea loc la Compania D’arte, pe strada Pestalozzi nr. 22, în incinta fostei Fabrici de baterii, joi, 21 decembrie, ora 20:00.

Intrarea la concert se face cu donație în valoare de 20 lei.

Donațiile vor fi folosite pentru susținerea proiectelor Companiei D’arte – organizație nonguvernamentală cu misiunea promovării artei și culturii.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !