Foisoarele lui Robu din Complexul Studentesc, numai bune de betie. Politia Locala da amenzi

De Roxana Deaconescu
4Comentarii
Foisoarele lui Robu din Complexul Studentesc, numai bune de betie. Politia Locala da amenzi
© Tion: Foisoarele lui Robu din Complexul Studentesc, numai bune de betie. Politia Locala da amenzi
Studenți, nu beți pe stradă prin Complexul Studențesc! Nici în foișoarele amplasate la cererea primarului Nicolae Robu în acest an! Amenda maximă este de 500 de lei. Polițiștii locali au pornit iar la vânătoare: îi amendează pe cei ce beau alcool pe stradă și pe cei ce parchează pe spațiul verde.

Oamenii legii susțin că, odată cu începerea școlii, a crescut numărul de sancțiuni pentru consum de alcool și parcarea pe spațiul verde în campusul universitar. Poliția vrea ordine și disciplină în complex.

„De la începerea anului universitar a crescut semnificativ numărul persoanelor depistate și sancționate după ce au fost depistate cu autovehiculele parcate pe spații verzi sau pe zonele destinate spațiului verde și distrus ca urmare a parcărilor repetate, în zona campusului. Astfel, în acest interval, au fost aplicate un număr de 66 de sancțiuni pe această linie. De asemenea, s-a constatat și un număr destul de mare de persoane care au consumat alcool pe domeniul public, în special la foișoarele amplasate în apropierea căminelor studențești, fiind aplicate un număr de 31 de sancțiuni pentru această faptă”, transmit reprezentanții Poliției Locale.

Atenție! Amenzile pentru consumul de băuturi alcoolice în locurile publice, precum drumurile publice, parcuri, stadioane și terenuri sportive, instituții culturale, săli de spectacole, instituții sau unități economice, toate mijloacele de transport în comun, autogări, gări și aeroporturi, de stat sau private sunt între 100 și 500 de lei.

Șoferii care parchează pe spații verzi riscă și ei amenzi între 500 și 1.000 de lei, conform HCL 371/2007.



4Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor