FMI decide astazi daca acorda Romaniei inca o transa de 900 de milioane de euro

12Comentarii
FMI decide astazi daca acorda Romaniei inca o transa de 900 de milioane de euro
România află astăzi dacă primeşte banii de la FMI! Boardul Fondului Monetar va decide dacă acordă statului român cea de-a şasea tranşă în valoare de 900 de milioane de euro.

Banii nu vor fi folosiţi pentru plata salariilor şi pensiilor ci vor ajunge în conturile BNR aşa cum a fost înţelegerea atunci când s-a bătut palma pentru acest împrumut. Pentru a primi această tranşă statul a trebuit să îndeplinească două condiţii: să plătească datoriile spitalelor în valoare de 1,9 miliarde de lei şi să adopte legea pensiilor.

Până acum România a încasat de la FMI 10 miliarde de euro şi deşi acest acord se apropie de final, principalele obiective ale acestor tranşe nu au fost îndeplinite. În România creditarea nu a fost relansată, împrumuturile sunt în continuare foarte scumpe, de exemplu pentru creditele de nevoi personale dobânzile depăşesc 20%, nici moneda naţională nu s-a întărit, euro fiind în continuare peste preagul de 4 lei.

Uniunea Europeană a acordat joi României cea de-a treia tranşă, în valoare de 1,15 mld. euro, din împrumutul agreat în anul 2009 pentru sprijinirea balanţei de plăţi, după ce Comisia Europeană a evaluat pozitiv punerea în aplicare, de către autorităţi, a programului de politici economice convenit.

UPDATE.  Board-ul FMI a aprobat, vineri, a cincea evaluare a acordului cu România, precum şi scrisoarea suplimentară, astfel că instituţia va elibera cea de-a şasea tranşă din împrumut, de peste 900 de milioane de euro, bani care vor fi viraţi, cel mai probabil luni, în contul Băncii Naţionale a României.

“A existat suport din partea tuturor membrilor şi s-a votat în unanimitate acordarea celei de-a şasea tranşe. Rămâne problema arieratelor, deja o problemă structurală, unde trebuie neapărat făcut ceva. Desigur, au fost făcute foarte multe lucruri în România, măsuri pe care alte state nu le-au adoptat”, a declarat pentru MEDIAFAX reprezentantul României la FMI, Mihai Tănăsescu.

El a precizat că o nouă misiune a FMI va veni la Bucureşti pe 20 octombrie pentru următoarea evaluare a acordului stand-by.

O misiune comună a FMI şi a Comisiei Europene s-a aflat în perioada 26 iulie – 4 august la Bucureşti pentru revizuirea acordului cu România şi a evaluat modul în care au fost îndeplinite criteriile de performanţă stabilite pentru finele lunii iunie.

De asemenea, a fost stabilit un nou set de prognoze macroeconomice.

În urma evaluării, FMI şi Comisia Europeană au revizuit în scădere estimarea privind contrancţia economiei în acest an la 1,9%, anticipând o revenire în 2011, când PIB este prognozat să crească cu 1,5%-2%.

La finele vizitei delegaţiei FMI, şeful misiunii de evaluare, Jeffrey Franks, declara că board-ul instituţiei va aproba eliberarea tranşei din acord după ce autorităţile române vor îndeplini precondiţiile stabilite, respectiv plata a 2 miliarde lei în contul arieratelor statului şi aprobarea legii pensiilor de către Parlament.

Ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu, a anunţat la începutul lunii septembrie că statul a achitat un miliard de lei în contul datoriilor către furnizorii privaţi din sănătate şi urmează ca împreună cu Ministerul Sănătăţii să asigure şi restul de bani.

Proiectul legii pensiilor a fost adoptat, săptămâna trecută, de Camera Deputaţilor, în absenţa reprezentanţilor PSD şi PNL. PSD a depus joi la Curtea Constituţională o obiecţie de neconstituţionalitate care invocă, pe lângă altele, şi adoptarea legii în lipsa cvorumului cerut de lege. PNL a depus, de asemenea, la Curtea Constituţională o sesizare privind legea sistemului unitar de pensii publice.  Curtea Constituţională se va pronunţa pe 29 septembrie.

Comisia Europeană a virat, miercuri, a treia tranşă de 1,15 miliarde de euro din pachetul de împrumut negociat cu România, apreciind că atât CE, cât şi FMI sunt mulţumite de evoluţia programului, acesta fiind “pe calea bună”, chiar dacă au existat întârzieri.

România a primit până acum tranşe în valoare de 10,7 miliarde de euro de la Fond, 3,65 miliarde de euro de la Comisie şi 300 de milioane de euro de la Banca Mondială.

România are un acord de finanţare externă cu FMI, UE şi alte instituţii financiare internaţionale, în sumă totală de aproximativ 20 de miliarde de euro.

Sursa: Mediafax

 

 




12Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor