Flux continuu la baschet

Flux continuu la baschet
Program super încărcat la prim-divizionara de baschet BCM Elba. Românii şi sârbii coordonaţi de Dragan Petricevici nu au avut liber nici măcar o săptămână în această perioadă.

Datorită programului încărcat, timişorenii au jucat până la finele lunii decembrie, după care au avut parte de doar patru zile libere, pentru că s-a început pregătirea turneului Final Four al CEBL. După această competiţie în care Timişoara a ocupat un onorant loc II, jucătorii au mai avut liber doar cu ocazia Revelionului sârbesc, după care din nou în sală pentru pregătirea returului, care va începe în acest week-end. „Am avut un program infernal. Am luptat pe trei fronturi şi programul de meciuri sâmbătă-miercuri a epuizat jucătorii. Din păcate avem şi un accidentat, Uros Velikovici, un baschetbalist important pentru noi, care va lipsi la primele meciuri ale returului. Din fericire, doar el este accidentat”, ne-a spus antrenorul principal al echipei, Dragan Petricevici. Preşedintele clubului, Valentin Moldovan s-a declarat încântat de evoluţia echipei în tur şi îşi doreşte acelaşi lucru şi în partea a doua a campionatului: „Băieţii s-au autodepăşit, iar acum ne va fi mult mai greu, însă sperăm să ocupăm o poziţie în top şi la finele sezonului”. La echipă a venit în această iarnă doar fundaşul Silviu Lupusavei de la Craiova, în colimatorul grupării bănăţene se află şi câţiva jucători tineri, de perspectivă, care ar putea ca în următorii ani să îmbrace tricoul „leilor”. Sâmbătă de la orele 19, BCM Elba debutează în retur, la Tg. Mureş. BCM este favorită, mai ales că de la mureşeni au plecat câţiva jucători importanţi (a venit însă doar un lituanian de viitor), iar ultimele meciuri directe s-au încheiat cu victoria bănăţenilor. Totuşi, echipa din Tg. Mureş este o „nucă” foarte tare pe teren propriu, publicul având un aport deosebit de fiecare dată. Partida va putea fi urmărită în direct, pe Telesport.

BCM Elba s-a înecat la mal



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !