Flagelări şi crucificări în Filipine în ziua patimilor lui Hristos

6Comentarii
Flagelări şi crucificări în Filipine în ziua patimilor lui Hristos
Câteva zeci de persoane s-au autoflagelat, în timp ce altele au fost crucificate în Filipine în cursul ceremoniilor tradiţionale din Vinerea Mare, când sunt evocate suferinţele îndurate de Isus Hristos, transmite AFP.

“Este lucrul cel mai dureros pe care l-am îndurat vreodată, dar am făcut-o pentru Domnul şi este penitenţa mea”, a spus Rommel David, care a dat startul ceremoniilor biciuindu-se pe spate împreună cu zece tovarăşi în oraşul San Fernando, situat la nord de Manila.

Potrivit autorităţilor locale, 30.000 de turişti filipinezi şi străini sunt aşteptaţi în oraş cu această ocazie.

Pe de altă parte, zece persoane au fost crucificate timp de câteva minute la San Juan, în apropiere de San Fernando. Ulterior au fost duse într-un cort, unde li s-au acordat îngrijiri medicale.

Pelerinii sunt îndemnaţi în general să recurgă la sacrificiu din nevoia de a mulţumi lui Dumnezeu pentru că i-a vindecat de o boală, pe ei sau pe un membru al familiei.

Vinerea Mare este ziua în care creştinii comemorează crucificarea lui Isus din Nazaret.

Crucificările din Filipine care au loc în Vinerea Mare erau, la origine, un ritual catolic prin care credincioşilor li se cerea să-şi ispăşească păcatele sau să mulţumească lui Dumnezeu pentru că le-a ascultat rugile. Evenimentul s-a transformat însă, odată cu trecerea anilor, într-un spectacol adesea mercantil, care atrage mii de persoane şi care nu beneficiază de susţinerea Bisericii.

Circa 80% din populaţia Filipinelor este catolică.

Sursa: Newsin



6Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor