Firmele UE dictează piaţa românească

Reactualizat la:
Firmele UE dictează piaţa românească
Firmele europene au invadat piaţa românească. Cele mai mari cantităţi de lapte şi iaurturi cumpărate de români sunt produse de Danone şi Friesland.

Primul este un producător francez. Cel de-al doilea, olandez. Şi în ceea ce priveşte zahărul, cele mai populare mărci aparţin companiilor europene. Pe piaţa zahărului, austriecii de la Agrana au acaparat 33% din vânzări, urmaţi de francezii de la Cristal Union. Pe piaţa telefoniei mobile, două sunt numele mari, împărţindu-şi peste 96% din piaţă. În spatele Orange se află operatorul francez France Telecom, iar Connex a fost rebotezată în Vodafone, după numele noului patron britanic. Chiar şi jucătorii mici – Cosmote şi Zapp – îşi au originea tot în state membre UE.

Şi sectoarele industriei grele au ajuns pe mâna investitorilor din UE, cel mai frecvent prin privatizări. Practic, tot ce înseamnă distribuţie de gaze în România este gestionat de nemţi şi francezi. La fel stau lucrurile şi la electricitate, privatizărille fiind câştigate tot de companii din zona UE. De notorietate este şi industria cimentului, care a încasat o amendă – record de la Consiliul Concurenţei anul trecut, dupa ce jucătorii (Holcim – Elveţia, Heidelberger Cement – Germania şi Lafarge – Franţa) au acţionat ca un cartel. Domeniul petrolier este acaparat de austriecii de la OMV, care au achiziţionat Petrom, iar siderurgia a intrat în zodia Arcelor – Mittal după fuziunea primilor doi jucatori de pe piaţa oţelului.

Sursa: Antena3



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !