Firma care comercializeaza arme, amendata de oamenii legii

Firma care comercializeaza arme, amendata de oamenii legii
Neregulile constatate la o societate specializată în comercializarea armelor şi muniţiilor din Moşniţa Nouă, în urma unui control, au fost sancţionate de oamenii legii cu o amendă de 3000 de lei. Administratorul societăţii nu a fost prezent în momentul efectuării controlului.

Poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi cei de ordine publică, pe linia sistemelor de pază, împreună cu Garda Financiară Timiş, ITM Timiş, ISU Banat, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Timiş, au efectuat, miercuri,un control la o firmă din Moşniţa Nouă care se ocupă cu importul şi comercializarea de arme şi muniţii.

Oamenii legii au verificat Registrele de evidenţă a operaţiunilor de deţinere şi comercializare a armelor şi a muniţiilor, respectiv registrul de evidenţă a operaţiunilor de import-export, ocazie cu care s-au constatat mai multe erori în completarea acestora. Deoarece, la momentul controlului, administratorul societăţii nu a fost prezent, acestuia i-au fost înmânate prin intermediul angajatelor o invitaţie, precum şi o înştiinţare de prezentare a documentelor societăţii la sediul OPC şi ITM Timiş.

De asemenea, Garda Financiară Timiş a aplicat o sancţiune contravenţională în valoare de 3000 de lei pentru nereguli constatate la casa de marcat. Poliţiştii vor continua cercetările în acest caz.

Corina Eva



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !