Firma care a contestat licitaţia pentru deponeul ecologic a renunţat la proces

Firma care a contestat licitaţia pentru deponeul ecologic a renunţat la proces
Societatea care a contestat în instanţă licitaţia pentru atribuirea contractului de construcţie a deponeului ecologic de la Ghizela a renunţat la proces. Autorităţile timişene aşteaptă însă decizia finală a judecătorilor pentru a da drumul la lucrări.

SC Iridex Group Construcţii SRL, firma care a ocupat locul doi la licitaţia pentru adjudecarea contractului de construcţie a deponeului ecologic de la Ghizela, contract în valoare de 85,6 milioane de lei, atacase în instanţă decizia Consiliului Judeţean Timiş de a acorda acest contract firmei Confort SA. Primul termen de judecată ar fi trebuit să fie în luna ianuarie, însă CJ Timiş a cerut urgentarea procesului, magistraţii stabilind primul termen pe data de 19 octombrie. Surpriza a venit chiar la acest termen, firma din Bucureşti trimiţând Tribunalului Timiş o scrisoare prin care anunţă că a decis să renunţe la proces.

„Primul termen pentru judecare era stabilit în luna ianuarie, însă Consiliul Judeţean Timiş a cerut schimbarea acestuia, magistraţii stabilind data de 19 octombrie pentru judecarea acestei cauze. Firma care a contestat licitaţia pentru acordarea contractului de construcţie a deponeului ecologic a trimis însă o cerere de renunţare la proces, fără a motiva în vreun fel această cerere”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Tribunalului Timiş, Mihaela Roibu.

Aceasta spune că, dacă în 15 zile niciuna dintre părţi nu face recurs, câştigătoarea licitaţiei va rămâne firma Confort.

Autorităţile judeţene aşteaptă decizia finală a judecătorilor

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc, spune că, după ce judecătorii vor lua o decizie finală în acest caz, instituţia pe care o conduce va semna contractul cu firma câştigătoare, iar aceasta va putea să înceapă lucrările.
„Poziţia noastră este că aşteptăm decizia finală a judecătorilor. După aceea se va semna contractul şi vor începe lucrările”, a declarat Ostaficiuc, care însă s-a ferit să avanseze un termen clar pentru începerea construcţiei gropii de gunoi ecologice.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !