Finantele timisene au adus la buget sume suplimentare de 200 de milioane de lei

Finantele timisene au adus la buget sume suplimentare de 200 de milioane de lei
Anul 2010 s-a încheiat pentru inspectorii fiscali din cadrul Direcţiei de Finanţe Timiş cu peste 200 de milioane de lei sume suplimentare atrase la buget în urma verificărilor efectuate la diferite firme din judeţ. În total, oamenii de la Finanţe au călcat anul trecut pragul a 1.192 de contribuabili persoane juridice.

În urma controalelor efectuate, au fost atrase la bugetul general consolidat al statului sume suplimentare, reprezentând diferenţe de impozite, taxe şi contribuţii neînregistrate, nedeclarate şi neachitate, în valoare de 200.198 de mii de lei.

Faţă de anul 2009, banii în plus aduşi la bugetul statului sunt cu 4,35% mai mulţi. Majorările de întârziere şi penalităţile aferente obligaţiilor principale menţionate, calculate de organele de inspecţie fiscală, au fost de 120.9 milioane de lei, cu 14,94% mai mari decât în anul 2009.

Organele de inspecţie fiscală au efectuat şi o serie de confiscări de bunuri şi sume, valoarea totală a „capturii” fiind de 12,6 milioane de lei. Desigur, pentru deficienţele constatate au fost aplicate şi amenzi contravenţionale. Un total de 762 asemenea sancţiuni au fost semnate de inspectorii de la Finanţe, suma suplimentară adusă la buget prin această metodă fiind de 4 milioane de lei.

Pentru a nu rămâne fără obiectul cercetării, acolo unde au existat riscuri ca agenţii economici să-şi risipească sau să înstrăineze patrimoniul, inspectorii fiscali au aplicat un număr de 63 de decizii de instituire a măsurilor asiguratorii, pentru o valoare totală de 252 milioane de lei.

M. Hoster



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor