Finanţele au făcut confiscări de 52 de milioane de lei în Timiş

1Comentariu
Finanţele au făcut confiscări de 52 de milioane de lei în Timiş
Controalele suplimentare ale Finanţelor au adus la buget un plus de 227 milioane de lei. În primele nouă luni ale anului 2009, inspectorii Direcţiei de Finanţe Timiş au efectuat verificări la 1.206 persoane juridice.

Valoarea totală a sumelor suplimentare atrase la buget a depăşit suma de 227 milioane de lei, din care, diferenţe de impozite, taxe şi contribuţii, în valoare de 103 milioane de lei.

Problemele constatate în urma verificărilor au condus la aplicarea a 812 amenzi contravenţionale, în valoare de peste două milioane de lei, fiind efectuate confiscări de sume şi bunuri în valoare de 52 milioane de lei. Acţiunile de control au vizat mai ales domeniul comerţului cu ridicata al materialului lemnos şi al materialelor de construcţii, cumpărarea şi vânzarea de bunuri imobiliare proprii, cultivarea cerealelor, activitatea de construcţii.

Probleme au fost constatate şi la firmele care au raportat pierderi în perioada 2005 –2008, conducerea ANAF dispunând verificări la aceste societăţi. În urma inspecţiilor fiscale efectuate pe această linie, pierderea fiscală anunţată a fost diminuată cu suma de 44 milioane de lei.

 



1Comentariu

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor