Fiecare copil va avea un pom

3Comentarii
Fiecare copil va avea un pom
În luna octombrie, fiecare elev de la şcoala din Jebel va sădi un pom. Acesta din urmă îi va purta numele, iar pe parcursul anilor de şcoală, fiecare copil va trebui să-l îngrijească corespunzător.

Şcoala din Jebel numără în prezent aproximativ 300 de copii, dintre care 156 în ciclul primar şi 140 în cel gimnazial. La întoarcerea din vacanţă toţi au descoperit curtea şcolii altfel decât o lăsaseră. „Pentru că ora de educaţie fizică este indicat să se facă în aer liber, mai ales atunci când timpul e favorabil, şi pentru că în această curte copii se recreează şi în afara pauzelor dintre orele de curs, am considerat absolut necesară şi urgentă această investiţie. Parcul din curtea şcolii va avea până la sfârşitul lunii noiembrie un teren de volei, unul de baschet, un teren de handbal şi unul de fotbal. Încercam ca până anul viitor să realizăm şi un teren sintetic de tenis ” ne-a spus Teodor Petruş, viceprimarul comunei Jebel. Nu au fost uitaţi nici cei mai mici dintre copiii care frecventează grădiniţa din localitate. Cei 20 de copii înscrişi în grupa mică şi cei 25 din grupa pregătitoare vor avea şi ei la dispoziţie în aceeaşi curte, un spaţiu de joacă,   altul decât cel de până acum, care nu le va mai pune viaţa în pericol. Investiţia de până acum depăşeşte 100 milioane. Aleile din parc vor avea băncuţe şi vor fi iluminate corespunzător.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor