Fetita cu dubla fractura dupa ce a fost lovita de un barbat pe hoverboard, in Parcul Copiilor din Timisoara. Faptasul a fugit

De Bogdan Marta
Reactualizat la:
70Comentarii
Fetita cu dubla fractura dupa ce a fost lovita de un barbat pe hoverboard, in Parcul Copiilor din Timisoara. Faptasul a fugit
Incident grav relatat de o mamă pe Facebook. Un bărbat de aproximativ 40 de ani, care mergea pe hoverboard, i-a lovit fetița care se juca în Parcul Copiilor din Timișoara. După incident, deși micuța era în chinuri groaznice, bărbatul a dispărut.

Incidentul s-a petrecut duminică, în jurul orei 19.30. Mama fetiței a relatat pe Facebook că un bărbat de aproximativ 40 de ani care se plimba cu un hoverboard a lovit-o pe micuță. Aceasta a suferit o dublă fractură de picior și va fi imobilizată la pat în următoarele săptămâni. Femeia face apel la comunitate să îl găsească pe făptaș.

„Atentie in Parcul Copiilor! Asta s-a întâmplat cu Timea. Duminica 10.09.17 ora 19-19:30 un bărbat (aprox 40 de ani cu barba) a lovit-o cu un Hoverboard în mijlocul parcului unde era plin de copii. Care bineînteles a fugit de la locul faptei. Micuța are de suferit 5 săptămâni cu 2 fracturi. Căutăm făptașul, vă rog distribuiți!”, a scris mama micuței pe Facebook.

Postarea a adunat deja aproape 4.000 de distribuiri. În Parcul Copiilor este interzisă plimbarea cu bicicleta, însă hoverboardurile sunt permise, existând chiar și un centru pentru închirierea acestora.

Foto: Facebook/Mely Simo



70Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor