Festivalul Papricasului de la Buzias a incins ceaunele

De Corina Eva
Reactualizat la:
2Comentarii
Muzica populara a adus primii stropi de ploaie la Buzias
Muzica populara a adus primii stropi de ploaie la Buzias
Mare sărbătoare mare la Buziaş! Chiar dacă papricaşul câştigător a aparţinut bucătarilor din Arad, timişenii au petrecut cu mic cu mare la cea de-a treia ediţie a Festivalului Papricaşului. Celor prezenţi li s-au pregătit însă şi mici surprize, mai puţin plăcute.

Nici ploaia care s-a pornit încet, odată cu momentul artistic, nici lipsa toaletelor, nici drumul îngreunat de lucrările de reparaţii la DJ 592, la intrare în Buziaş dinspre Timişoara, nu le-a stat în cale câtorva mii de timişeni care, duminică, au vrut să deguste din papricaşul buzieşean. Zona Cazinoului din oraşul staţiune Buziaş a răsunat de muzică și voie bună, asezonate cu preparate culinare care de care mai gustoase.

Arome pentru toate gusturile

Au intrat în jocul aromelor din cele 30 de ceaune câteva sute de kilograme de cartofi, usturoi, ceapă, ardei iute, roşii, câteva oi sacrificate şi marinate în baiţ şi alte câteva sute de kilograme de carne de porc. Numai 19 ceaune au intrat însă în concurs.

Dacă anul trecut Uica Mihai a preparat o mămăligă uriaşă, din care a hrănit 500 de persoane, la ediţia din 2011 a preparat un gulaş pentru 1500 de persoane. În ceaun au intrat nu mai puţin de 150 de kilograme de carne, cam tot atâtea kilograme de varză, aprokimativ 50 kilograme ardei kapia şi alte câteva ingrediente. Pentru efortul său, bucătarul a primit din partea organizatorilor Premiul Special al Inimii.

Muzica populara a adus primii stropi de ploaie la Buzias

Programul manifestărilor dedicate acestui eveniment, deja tradiţional pentru localitatea timişeană Buziaş, a fost condimentat cu momente artistice, spectacole, concursuri şi bineînțeles degustări de papricaş şi vinuri specifice zonei.

Licoarea lui Bachus nu a lipsit de la acest eveniment

De la acest eveniment au lipsit însă cu desăvârşire… toaletele. Până mai ieri prezente pe toate aleile parcului din Buziaş, toaletele ecologice nu au fost duminică de găsit, chiar dacă erau la mare căutare. „Nu ştiu unde sunt…Am înţeles că a expirat contractul de închiriere încheiat de primărie. Nu am aflat decât în această dimineaţă că au fost ridicate din parc. E păcat totuşi, lumea e nedumerită.. că exact astăzi au fost ridicate”, ne-a spus Sorin Munteanu, preşedinte ADZ Buziaş.



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor