The Bach Players este un grup de cântăreți și instrumentiști de renume, dedicați repertoriului secolelor XVII-XVIII, fondat în 1996 de Nicolette Moonen. În funcție de programul abordat, ansamblul poate varia ca număr între 3 și 25 de interpreți. Ei cântă întotdeauna pe instrumente de epocă și în limba originală. Dacă scopul inițial al ansamblului a fost interpretarea cantatelor de Bach, orizontul de cercetare și interpretare s-a lărgit, cuprinzând întregul context istoric și artistic în care acestea au fost compuse. Artiștii care și-au aflat vocația în a fi The Bach Players cred că muzica veche este vie când e cântată în contextul potrivit. La Timișoara, miercuri, 11 septembrie, cei șapte muzicieni au ales să interpreteze partituri de Johann Bernhard Bach, Charles Dieupart, George Philipp Telemann, Agostino Steffani, Marin Marais și, desigur, Johann Sebastian Bach.
Paolo Pandolfo, artistul pe care timișorenii au prilejul extraordinar de a-l auzi în această seară, de la ora 20:00, la Biserica Evanghelică Lutherană, a fost supranumit de presa muzicală americană ”Yo Yo Ma al violei da gamba” ( Yo -Yo Ma este un celebru violoncelist american de origine chineză, multiplu laureat Grammy, deținător al Medaliei Prezindențiale SUA și al premiului Polar Music, n.n. ) . În 1990, după fulminantul succes al discului solo cu C.Ph.E. Bach: Sonate pentru Viola da Gamba, Pandolfo a devenit profesor la Schola Cantorum Basiliensis din Elveția (unde la rândul său studiase cu Jordi Savall), a concertat cu mari muzicieni în întreaga lume, a făcut înregistrări pentru case de discuri precum EMI, Philips, Simphonia. Din 1997 toate albumele sale apar la o singură casă de discuri: Glossa. Discul său cu ”Rhe Drexel Manuscript” (Abel) a fost nominalizat anul acesta de BBC Music Magazine pentru premiul Best Year s CD la categoria instrumental. Alături de Thomas Boysen, o ilustră și constantă prezență în Festivalul de Muzică Veche Timișoara, Paolo Pandolfo va susține un recital intitulat Improvisando. Ansamblul baroc Musica ad Rheum va încheia în 14 septembrie festivalul.
Foto (c) fotosen.ro
Citiți principiile noastre de moderare aici!