Festivalul Artmania 2008 aduce la Sibiu trupe de renume mondial

Reactualizat la:
Festivalul Artmania 2008 aduce la Sibiu trupe de renume mondial
A treia ediţie a Festivalului Artmania va avea loc în perioada 18-20 iulie, la Sibiu, şi promite publicului unele dintre cele mai mari nume ale muzicii rock, care vor fi anunţate în curând, potrivit organizatorilor.

Concertele vor avea loc în zilele de 18 şi 19 iulie, iar ziua de 20 iulie va fi dedicată expoziţiilor, proiecţiilor de film sau lansărilor de carte. Pentru ultima zi a festivalului, organizatorii promit şi o surpriză, care va fi anunţată în scurt timp.

Detaliile despre trupele care vor urca pe scena festivalului Artmania de la Sibiu vor fi făcute publice începând cu prima săptămână a lunii martie, iar organizatorii precizează că există deja nume importante care şi-au confirmat prezenţa. Bilete pentru Artmania se vor pune în vânzare în cursul lunii martie.

Primele ediţii ale festivalului, din 2006 şi 2007, au adus pe scena de la Sibiu nume ca HIM, Amorphis, Anathema, Tarot, The Gathering, My Dying Bride sau Within Temptation. Dacă la prima ediţie au venit aproximativ 7.000 de spectatori şi au fost prezenţi peste 60 de artişti din Finlanda şi România, la ediţia de anul trecut, inclusă în programul Sibiu – Capitală Culturală Europeană 2007, au participat peste 10.000 de persoane, 500 de invitaţi şi numeroşi artişti.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !