Primăria Timişoara și Casa de Cultură a Municipiului, împreună cu Consiliul Consultativ al Minorităţilor Naţionale, vor organiza în perioada 10-11 octombrie, sâmbătă şi duminică, Festivalul Folcloric al Minorităţilor Etnice din Timişoara şi Festivalul Gastronomic. Evenimentele, ambele la cea de-a doua ediţie, vor avea loc în Parcul Rozelor.
„Intenția municipalităţii este aceea de a le oferi timişorenilor, pe lângă programul artistic prezentat, posibilitatea de a gusta din preparatele tradiţionale ale etniilor, de a savura produse specifice din zona Banatului şi de a participa la atelierele meşteşugăreşti organizate de Consiliul Consultativ al Minorităţilor Naţionale, organism constituit la nivel local”, anunţă autorităţile locale.
Vă prezentăm în continuare programul celor două zile de festival:
Sâmbătă, 10 octombrie 2015
– ora 16.00 – Societatea Makedon-Armână: Formația de dansuri tradiționale „Altona” din comuna Cerna, jud. Tulcea; formația de cântece tradiționale „Makedonya”;
– ora 17.00 – Uniunea Democrată Maghiară din România: Grupul de dansuri populare (copii și tineri), vor evolua două formații de țiteră ale Ansamblului Bokréta, Liceul Teoretic „Béla Bartók”;
– ora 17.15 – Forumul Democrat German din România: Grup de dansuri populare (copii și tineri), muzică de fanfară;
– ora 18.00 – UDMR: program muzical susținut de actorii Teatrului Maghiar de Stat „Csiky Gergely” din Timișoara;
– ora 18.30 – Uniunea Ucrainenilor din România – Ansamblul de dansuri „Moloda Nadia” din Soca;
– ora 19.00 – Uniunea Sârbilor din România – Formația de dansuri „Kruna” din Sânmartinu Sârbesc, Formația de tamburași „Zlatna Suza” din Diniaș şi Formația de dansuri „Sveti Nicola” din Diniaș;
– ora 20.00 – Partida Romilor „Pro Europa” – Formația de muzică tradițională din Timișoara, soliști Nina Baniaș, Cristina Raicu; Ansamblul de dansuri din Măguri;
Duminică, 11 octombrie 2015
– ora 16.00 – Societatea Makedon-Armână – muzică tradițională în interpretarea solistului Pero Tsatsa din Macedonia;
– ora 16.20 – Uniunea Bulgară din Banat – Ansamblul „Slavjak” din Timișoara şi Ansamblul „Balgarce” din Vinga;
– ora 16.45 – UDMR: Ansamblul „Eszterlánc”, Grupurile de dansuri Bóbita și Szazszorszép ale Liceului „Béla Bartók”;
– ora 17.15 – FDGR – Grupul de dansuri populare (copii și tineri); Muzică de fanfară;
– ora 17.45 – Comunitatea Evreilor din România – Grupul vocal „Shalom”, condus de Alexandru Fischer;
– ora 18.00 – Partida Romilor „Pro Europa” – Formația de muzică tradițională din Timișoara:
– ora 19.00 – USR – Formația „Mladost” din Timişoara, Formația de tamburași „Temišvarski Spomenari” şi solistul Pera Todorovici.
Sâmbătă, între orele 15.00-21.00, UDMR, Uniunea Sârbilor, Uniunea Ucrainenilor, Partida Romilor „Pro Europa” şi Societatea Makedon-Armână vor prezenta preparate culinare tradiționale şi vor organiza ateliere de meşteşugărie în Parcul Rozelor – ateliere de broderie, mărgele, florărie, fierărie, bijuterie, face-painting, pictură pe măşti.
Duminică, între orele 15.00-20.00, Partida Romilor, UDMR, USR, UBB şi Comunitatea Evreilor din România vor prezenta din nou preparate culinare specifice fiecărei etnii, vor organiza diferite ateliere de meşteşugărie şi o expoziție de cărți, ziare și reviste.
Reprezentantanţii Primăriei Timişoara şi-au propus ca prin aceste festivaluri să promoveze tradiţiile minorităţilor etnice.
Prima ediţie, organizată anul trecut, nu a adunat prea mulţi vizitatori, dar unul dintre oaspeţi a fost Klaus Iohannis, pe atunci candidatul ACL la Preşedinţia României.
Citiți principiile noastre de moderare aici!