Festival de Muzica Veche la Timisoara

Festival de Muzica Veche la Timisoara
Luni începe cea de-a III-a ediţie a Festivalului de Muzică Veche de la Timişoara, care se va desfăşura până în data de 15 mai. Ediţia de anul acesta aduce în faţa publicului timişorean o serie de compoziţii din secolele XVI-XVIII, susţinute la Biserica Evanghelică Luterană şi la Filarmonica Banatul.

La această ediţie a Festivalului de Muzica Veche, organizatorii au pregătit lucrări ai marilor compozitori din perioada medievală, renascentistă şi mai ales din epoca barocă.

În program sunt incluse arii semnate de nume mari, cum ar fi G. Frescobaldi, F. Couperin, J.S. Bach, J. Haydn, F. Rasi, G. Caccini, B. Ferrari şi mulţi alţii. Pe scenă vor urca nume sonore precum Masato Matsuura, ansamblul de instrumentişti şi cântăreţi Ausonia, fondat şi condus de Frederick Haas şi Mira Glodeanu, artistul Yuka Toyoshima, tenorul flamand Jan Van Elsacker, norvegianul Thomas Boysen, ansamblul La Follia şi mulţi alţii. Concertele programate vor avea loc în fiecare zi din perioada festivalului, fiind însoţite, între 10 şi 13 mai, de cursuri de masterclass, dedicate atât cursanţilor familiarizaţi cu tehnicile instrumentale specifice secolelor XVI-XVIII, cât şi începătorilor.

Festivalul de Muzica Veche Timisoara, ediţia a III-a, este programat în perioada 10-15 mai şi va fi găzduit de Biserica Evanghelică Luterană (Punctele Cardinale) şi de Filarmonica Banatul.

Evenimentul este organizat de Societatea Musica Antica şi Filarmonica Banatul din Timişoara, cu sprijinul Consiliului Local al Municipiului Timişoara, al Primariei Timisoara şi al Consiliului Judeţean Timiş.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !