Festin cu mancaruri de post in Timis

De Corina Eva
Reactualizat la:
Festivalul Mancarurilor de Post
Festivalul Mancarurilor de Post
Chifteluţe cu linte, sarmale de post, pilaf bănăţean cu legume, prăjitură cu mere, cu nucă dar şi preparate cu ciuperci şi legume. Cam acesta a fost meniul pregătit de organizatorii primei ediţii a Festivalului Mâncărurilor de Post de la Covaci, judeţul Timiş. 

„Motivul pentru care am organizat un astfel de eveniment, a fost promovarea agroturistică a satului Covaci. Pentru că suntem în plin Post, înainte de Săptămâna Mare, aşa cum spune şi numele acţiunii, le-am pregătit invitaţilor şi tuturor participanţilor bucate tradiţionale, specifice sărbătorilor pascale” a precizat unul dintre organizatorii acestui eveniment, Octavian Stăncioiu. Părintele Simion Vergică, preotul ortodox din satul Covaci, a vorbit în deschiderea evenimentului despre însemnătatea Postului.

2011, anul premierelor la Covaci 

Organizatorii speră însă ca celelalte şapte evenimente care se vor desfăşura pe parcursul anului 2011 să se bucure de un număr  şi mai mare de participanţi. Până la sfârşitul anului, nu mai puţin de  şase evenimente, aflate la prima ediţie, se vor desfăşura în Covaci:  1 Mai Muncitoresc, Festivalul Papanaşilor, al Micilor Războinici, Pavel Chinezul, o Gală Folk spre toamnă, de Crăciun, Festivalul Purcelului şi cel al ţuicii, rachiului, pălincii şi horincii. Festivalul Dacilor Liberi, ajuns deja la cea de-a treia ediţie, nu va lipsi din programul evenimentelor din Covaci.

Corina Eva



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !


Regulament de plasare a anunturilor