Fermierii, invitaţi să intre în era digitală

3Comentarii
Fermierii, invitaţi să intre în era digitală
Se doreşte utilizarea calculatorului şi a internetului pentru solicitarea subvenţiilor agricole. Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că este disponibilă aplicaţia IPA online, prin intermediul căreia fermierii din Timiş care intenţionează să solicite sprijin pe suprafaţă completează electronic cererea de plată.

Astfel, pe baza unui nume de utilizator şi a unei parole de acces furnizate de APIA, fermierul accesează IPA online şi completează electronic declaraţia de suprafaţă. Unul dintre avantajele utilizării IPA online constă în faptul că fermierul nu mai are nevoie de hărţi pe hârtie. Mai mult, în urma digitizării parcelei, sistemul măsoară şi afişează suprafaţa, iar pentru a verifica localizarea corectă a parcelei, solicitantul poate utiliza un instrument de măsurat. Dacă fermierul nu este sigur de localizarea parcelei, se poate deplasa în teren pentru a identifica anumite elemente de reper. Ulterior, cu această declaraţie de suprafaţă, completată electronic şi tipărită, fermierul se prezintă la Centrele APIA pentru depunerea cererii de plată. Alături de declaraţia de suprafaţă, fermierul trebuie să completeze un formular cu date de identificare ale exploataţiei şi o anexă în care bifează schemele/măsurile de sprijin solicitate. Pentru fermierii care au depus cereri în anii precedenţi, formularul de identificare este pretipărit, fiind actualizat doar dacă au apărut modificări faţă de datele anterioare. Campania de depunere a cererii de plată pentru schemele/măsurile de sprijin pe suprafaţă SAPS 2010 se derulează în perioada 1 martie – 17 mai 2010, însă declaraţia de suprafaţă se poate deja completa electronic prin accesarea IPA online.



3Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

versiunea HTML a comentariilor