Femeia de 48 de ani este internată de patru zile la Spitalul de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” din Timișoara. Aceasta este suspectă de gripă, dar diagnosticul nu este încă unul confirmat. Doctorii de la spitalul de la Pădurea Verde au trimis analizele la laborator, pentru a li se confirma sau infirma suspiciunea de gripă.
Femeia are nevoie de oxigen, iar medicii au luat decizia să o intubeze. Aceasta suferă și de alte boli, iar evoluția ei nu este una bună.
„Este o doamnă de 48 de ani, cu multiple patologii asociate, obezitate, hipertensiune, boală coronariană, care este și cu suspiciune de gripă”, a spus doctorul Virgil Musta, purtător de cuvânt al Spitalului de Boli Infecțioase ”Victor Babeș” Timișoara.
Prognosticul doctorilor în cazul acestei paciente este însă unul rezervat, evoluția nefiind bună.
În urmă cu o săptămână, un pacient de 58 de ani, care suferea, printre alte afecțiuni, și de gripă, a decedat la Spitalul ”Victor Babeș” din Timișoara.
În Timiș a mai fost confirmat un singur caz de gripă, la un copil de doi ani, care a fost externat.
Articole pe aceeași temă
Primul deces al unui pacient care suferea de gripa, in Timis
Citiți principiile noastre de moderare aici!