FARC eliberează încă patru ostatici

Reactualizat la:
FARC eliberează încă patru ostatici
Patru foşti parlamentari columbieni, ostatici ai Forţelor Armate Revoluţionare din Columbia (FARC), au fost eliberaţi miecuri în sud-estul ţării, a anunţat Comitetul Internaţional al Crucii Roşii (CICR), transmite AFP

Şeful CICR din Columbia, Barbara Hintermann, a anunţat eliberarea celor patru la postul de televiziune privată Canal Caracol, precizând că cei patru “sunt într-o stare de sănătate care le permite să călătorească până la Caracas“.

Cei patru foşti parlamentari – Gloria Polanco, Orlando Beltran, Luis Eladio Perez şi Jorge Gechem – au pornit spre Venezuela, unde sunt aşteptaţi de apropiaţii lor. Purtătorul de cuvânt al preşedinţiei Venezuelei a anunţat că foştii ostatici sunt “teferi şi nevătămaţi” şi vor ajunge în următoarele ore la Caracas.

La bordul celor două elicoptere venezuelene cu emblema CICR se află şi senatoarea columbiană Piedad Cordoba, care mediază alături de preşedintele venezuelean Hugo Chavez în acest dosar, şi ministrul de interne venezuelean, Ramon Rodriguez Chacin, care a coordonat misiunea de salvare.

De la începutul lunii ianuarie, FARC a eliberat unilateral şase ostatici. În 10 ianuarie, fosta colaboratoare a lui Ingrid Betancourt, Clara Rojas, şi deputata Consuelo Gonzalez au fost eliberate într-o operaţiune asemănătoare în aceeaşi regiune.

Senatorul Jorge Eduardo Gechem, în vârstă de 59 de ani, membru al Partidului Liberal, fusese răpit în cursul unei operaţiuni de comando a FARC în 20 februarie 2002, în timp ce se afla la bordul unui avion de linie. Preşedinte al Comisiei de pace din Senat şi emisar al preşedintelui de la acea vreme Andres Pastrana, el primise misiunea de a pune capăt negocierilor de pace cu gherila marxistă, întrerupte în aceeaşi zi de preşedinte. Gechem a avut şapte crize cardiace şi are probleme la coloana vertebrală.

Orlando Beltran, în vârstă de 49 de ani, a fost unul dintre primii politicieni columbieni răpiţi de FARC, în 28 august 2001. Starea sa de sănătate s-a deteriorat în captivitate, suferă de hipertensiune şi diabet.

Luis Eladio Perez Bonilla, în vârstă de 50 de ani, fost preşedinte al Comisiei de relaţii externe a Senatului, a fost răpit în 6 octombrie 2001. A avut o relaţie de prietenie în captivitate cu Ingrid Betancourt, columbiană de origine franceză candidată la preşedinţie, care îl menţiona în ultimul mesaj către familie drept confidentul său. Soţia sa Angela Rodriguez a dus o campanie la ONU şi Vatican pentru eliberarea lui şi a mers de şase ori în jungla columbiană pentru întâlniri cu rebelii şi în Venezuela pentru întâlniri cu Chavez.

Gloria Polanco, în vârstă de 49 de ani, este un politician a cărui întreagă familie a fost afectată de violenţele FARC. Ea a fost răpită în 26 iulie 2001 de un comando în acelaşi timp cu doi dintre cei trei fii ai săi, Jaime Felipe şi Juan Sebastian, de 15 şi 17 ani. A fost aleasă în Parlament în 2002, în timp ce era în captivitate, ca reprezentantă a Partidului Conservator din care făcea parte soţul ei, Jaime Lozada. Acesta a fost asasinat de FARC în 2 decembrie 2005. Fiii lui Polanco au fost eliberaţi în 2004.



0Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !