Fără sărut de la revedere. O gară din Marea Britanie a interzis gesturile de afecţiune

2Comentarii
Fără sărut de la revedere. O gară din Marea Britanie a interzis gesturile de afecţiune

Clasicul sărut pe peron va deveni istorie. O gară
din Marea Britanie va pune capăt gesturilor de
afecţiune în public.


În cazul în care cuplurile vor să
îşi ia un rămas bun romantic la gara
Warrington Bank Quay din Cheshire, trebuie să
meargă într-o zonă special
amenajată, în parcare, unde au voie să
se răsfeţe cel mult 20 de minute. Semnul de
“sărutul interzis” este în afara
staţiei, unde cuplurile care îşi luau
rămas bun provocau congestionarea traficului,
îi întîrziau pe alţi pasageri
sau distrăgeau atenţia conducătorilor de
tren.


Semnul este iniţiativa şefului camerei de
comerţ legale, şi face parte dintr-o
renovare, în valoare de 650.000 de lire, a
staţiei, parţial sponsorizată de Virgin
Trains.


Compania în cauză aprecia că
staţia în cauză a devenit foarte
ocupată dela introducerea unor trenuri mai rapide
între Londra şi Glasgow, iar semnul este
menit a grăbi accesul pasagerilor. Oricum cei care
se sărută în zone interzise nu vor
primi nicio amendă.


Sursa: antena3.ro



2Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor

Regulament de plasare a anunturilor