Fără pomi fructiferi în Timişoara

54Comentarii
Fără pomi fructiferi în Timişoara
Timişoara – Aceasta este doar una din concluziile desprinse de la dezbaterea publică organizată joi de primărie, pe tema regulamentului de mediu pe care vrea să-l instituie administraţia oraşului. Oamenii trebuie să primească aviz de la primărie ca să facă plantări, iar pomii fructiferi sunt… interzişi!

Timişoreni din diverse cartiere ale oraşului s-au arătat interesaţi de noul regulament privind factorii de mediu în zona metropolitană şi au participat la dezbaterea de joi. Unii şi-au exprimat nemulţumirile cu privire la prevederile acestui regulament, unele ambigue, iar alţii au profitat de ocazie că să expună alte probleme legate de mediu. Două prevederi care au iscat discuţii sunt cele care spun că persoanele fizice şi juridice răspun contravenţional pentru plantarea pe domeniul public şi pe aliniamentele stradale, de pomi şi arbuşti fructiferi de orice fel, precum şi plantarea de material dendrologic, fără avizul primăriei. “Trebuie să cer aprobare de la primărie pentru a planta sau tăia pomi pe proprietatea mea? Acum vreau să plantez un alun… Trebuie să cer aprobarea primăriei?”, a întrebat, nemulţumit, un cetăţean. “A apărut o lege care prevede acest lucru. Sigur că cetăţeanul are dreptul să aleagă, dar sunt anumite specii cu probleme, care n-ar fi bine să fie plantate. Pomii fructiferi vor dispărea din oraş! Conform legii, aceştia nu mai au ce căuta în oraş, aşa că se interzice plantarea de pomi fructiferi.”, a precizat şeful Direcţiei de Mediu a primăriei, Vasile Ciupa. Mai mult, acesta susţine că există un studiu care arată că 70 la sută din pomii fructiferi de pe străzile Timişoarei nu mai fac fructe, sunt neproductivi, din cauza diverşilor dăunători. Preşedintele FALT, Petru Olariu, a cerut să se precizeze exact pentru ce fel de plantări este nevoie de aviz, pentru ca oamenii să nu fie nevoiţi să meargă la primărie, de exemplu, pentru plantarea unui… trandafir. Regulamentul de mediu va suferi unele modificări, iar Ciupa a declarat că ar putea chiar să fie organizată o a doua dezbatere pe aceeaşi temă. Oricum, regulamentul trebuie aprobat prin hotărâre de consiliu.

Terenuri virane “personalizate”

Referitor la împrejmuirea terenurilor virane şi amplasare unor panouri cu date de identificare despre proprietate/proprietar, unele persoane au reclamat faptul că prin aceasta s-ar încălca legea privind protejarea datelor cu caracter personal. Reprezentanţii primăriei au susţinut însă, sus şi tare, că acest lucru nu va deranja pe nimeni, iar şeful Poliţiei Comunitare, Doru Spătaru, a explicat că a fost nevoit să umble şi câte şase luni pentru a găsi proprietarul unui astfel de teren viran, la ieşirea din oraş pe Calea Şagului, care risca să se transforme într-o a doua groapă de gunoi de la Parţa: “Lăsaţi-o mai moale asta cu datele personale! Mergeţi să vedeţi câte deşeuri sunt pe terenurile virane din jurul oraşului…”, a declarat Spătaru.



54Comentarii

Herzlichen Dank für Ihren Kommentar - dieser wird nach einer Prüfung von uns freigeschaltet. Beachten Sie, dass dies gerade an Wochenenden etwas länger dauern kann. Kommentare von registrierten Usern werden sofort freigeschaltet - hier registrieren!

inca 1000 caractere ramase

Citiți principiile noastre de moderare aici !

versiunea HTML a comentariilor